Premieră pentru Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Elena Doamna”. O femeie de 55 de ani a născut prin cezariană, la termen, un copil sănătos

Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Elena Doamna” din Iași a fot scena unui eveniment special. O femeie de 55 de ani a născut în maternitatea unității. Nașterea a fost prin cezariană, la termen, iar copilul este sănătos. Evenimentul reprezintă o premieră pentru spitalul ieșean.

Este o premieră în istoria spitalului nostru, fiind cea mai înaintată vârstă maternă la care a fost asistată o naştere în cadrul maternităţii. Echipa medicală a monitorizat cu atenţie evoluţia sarcinii şi a asigurat îngrijirea necesară pentru ca atât mama, cât şi bebeluşul să fie în siguranţă”, au transmis reprezentanții Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Elena Doamna”.

Medicii instituției ieșene au amintit faptul că  fiecare sarcină este unică, iar deciziile medicale sunt luate individual, în funcţie de starea de sănătate a mamei şi a copilului. „Recomandăm ca orice sarcină să fie urmărită pe tot parcursul ei de medicul obstetrician-ginecolog”, au transmis specialiștii.

Autor: Sofia Filip
Foto: Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Elena Doamna”

CITEȘTE ȘI: Premieră națională. Echipa Spitalului Clinic de Recuperare Cluj-Napoca a efectuat primele proceduri utilizând sistemul avansat de mapping și ablație Affera™️

Mai multe articole

Știrile zilei