Cinci plaje din România sunt incluse anul acesta pe harta mondială „Blue Flag”. Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului susține că pentru 2027 se pregăteşte introducerea unei noi plaje din țara noastră în categoria celor „Blue Flag”. Este vorba despre plaja Dharma din Eforie Sud, care se află în faza pilot a programului, perioadă în care trebuie să facă pași pentru îndeplinirea criteriilor necesare obţinerii certificării.
Plajele care au obţinut eticheta „Blue Flag” sunt:
- Axxis Nova – Năvodari
- Phoenicia – Năvodari
- Azur – Eforie Sud
- Citadel – Eforie Sud
- Phoenicia Blue View – Olimp
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului precizează că, pentru obţinerea etichetei, sunt evaluate 33 de criterii generale şi imperative, organizate în patru domenii: educaţie şi informare privind mediul, calitatea apei, managementul mediului, precum şi securitate şi servicii.
Programul internaţional voluntar „Steagul Albastru/Blue Flag” a fost iniţiat în 1987 de Fundaţia pentru Educaţie pentru Mediu (FEE), cu obiectivul de a premia plajele, porturile de agrement şi navele de agrement care promovează un turism sustenabil.
În România, implementarea programului a început în 2004, iar evaluarea anuală a criteriilor este realizată de Juriul naţional, cu participarea autorităţilor publice centrale şi a reprezentanţilor asociaţiilor din domeniul turismului.
Autor: Victoria Preda
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

