Primăria municipiului Ploiești a inițiat procedura pentru contractarea a două finanțări rambursabile interne: una în valoare de 80 de milioane de lei și alta în valoare de 70 de milioane de lei.
Cele două anunțuri de licitații au fost publicate în SEAP, iar data limită pentru depunerea ofertelor este 13.03.2025.
„Contractarea acestei finanțări a fost aprobată de Consiliul Local Ploiești, creditul municipalității urmând să aibă o durată de 12 ani, din care perioada de grație va fi de doi ani”, menționează municipalitatea ploieșteană, cu referire la împrumutul de 80 de milioane de lei..
Cheltuielile realizate din această sursă de finanțare vor fi direcționate pentru o serie de investiții în educație, cultură și serviciul public de termoficare, astfel:
- Amenajare curte la Grădinița cu program prelungit din strada Poștei nr.23 (proiectare și execuție) – valoarea investiției 5,402.242 lei. Se impune demolarea construcției vechi existente și reamenajarea curții prin crearea următoarelor facilități:
– Loc de joacă ce va include suprafață antitraumă turnată (tartan), dotat cu echipamente adecvate grupelor de vârstă aferente grădiniței;
– Pavilion pe structură din lemn în partea centrală a amplasamentului;
– Amenajare spații verzi, dotate cu sistem de irigații;
– Locuri de parcare etc.
- Modernizare Școala „Candiano Popescu” și construire sală de educație fizică școlară – valoarea investiției 2.251.382 lei. Construcția va avea regim de înălțime P+ 1E (parțial) din care la parter – vestiar băieți și fete, iar la etaj – vestiar profesori, cabinet medical. Suprafața totală a construcției este de 763,34 mp.
- Lucrări de construcții și instalații la clădirea Teatrului „Toma Caragiu” – valoarea investiției 6.353.463 lei.
- Achiziție motoare termice cu putere termică totală de 40MWt, cu funcționare în cogenerare pentru centrala electrică de termoficare – valoarea investiției 65.992.913 lei.
Contratarea celei de-a doua finanțări este realizată în baza Hotărârii Consiliului Local Ploiești 672/23.12.2024.
Din acest credit comercial în cuantum de 70 de miloane de lei se vor acoperi investițiile necesare pentru:
- Dezvoltarea centru unui integrat de colectare separată prin aport voluntar destinat aglomerărilor urbane din municipiului Ploiești. Suma propusă pentru finanțare din credit este de 215.653,90 lei.
Prin acest proiect se dorește extinderea și modernizarea sistemului existent de gestionare a deșeurilor, cu accent pe colectarea separată, conform normelor europene.
- prelungirea legăturii rutiere și de transport public între Gara de Sud și Gara de Vest (strada Libertății), inclusiv lucrări de reabilitare a domeniului public al piețelor gărilor – etapa II.
Total proiect faza a II-a – 166.368.975,89 lei, din care suma propusă pentru finanțare din credit este de 64.956.205,51 lei.
Prin implementarea acestei prelungiri rutiere se vor realiza, în 16 luni de la semnarea contractului de finanțare, următoarele obiective:
- crearea unui nou traseu de tip troleu și scurtarea timpului de călătorie pentru serviciul de transport public în comun, care va asigura legătura între Piața 1 Decembrie 1918 – Gara de Vest;
- realizarea de piste de biciclete, parcare biciclete, trotuare, marcaje și indicatoare rutiere;
- implementarea de sisteme de informare a pasagerilor, în timp
Autor: Victoria Preda
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

