Alexandru Rafila susține că soluția pentru deficitul de cadre medicale din sistemul sanitar românesc o reprezintă „reforma” resurselor umane din Sănătate. Oficialul a anunțat că lucrează, împreună cu universităţile şi cu Colegiul Medicilor din România, la un program ce vizează descentralizarea rezidenţiatului şi recunoșterea calificărilor profesionale în sistemul medical.
„Cred că e nevoie şi de o reformă a rezidenţiantului încât să putem să angajăm oameni care au vocaţie”, a declarat ministrul Sănătății.
Ceea ce nu înțelege Rafila este că nu vocația medicilor este problema sistemului sanitar de la noi din țară, ci deficitul de specialiști. Spitalele din toate regiunile se confruntă cu o criză acută de personal, fiind nevoite să funcționeze „pe avarie”. Din cauza acestui fenomen, care se agravează de la o zi la alta, se închid secții, pacienții sunt plimbați între județe, iar puținii doctori care profesează la stat au ajuns la un grad extrem de ridicat de epuizare.
Înainte de a se apuca de „reforme” fără niciun fundament, ministrul Sănătății ar trebui să meargă în mijlocul medicilor, să discute cu ei pentru a afla astfel care sunt cu adevărat problemele din sistem. Din biroul său de la minister, poate că lucrurile îi par simple și nu vede că angajații din Sănătate s-au săturat să fie umiliți, să fie jigniți și arătați cu degetul. Profesioniștii din acest domeniu vor să le fie respectare drepturile și să fie sprijiniți în munca lor.
Spitalele din țară scot zilnic la concurs posturi, iar în cele mai multe situații nu se prezintă niciun candidat, deși universitățile din țară pregătesc anual mii de tineri în această profesie, iar la examenul de rezidențiat concurența este foarte mare.
Mulți dintre acești tineri școliți de statul român preferă să plece să profeseze în străinătate, iar cei care rămân în țară fac eforturi pentru a se angaja în marile centre universitare, acolo unde li se oferă condiții mai bune de lucru. În plus, atunci când își aleg specialitatea, absolvenții de Medicină fac alegerile astfel încât să poată activa în cabinete individuale sau în clinici private, munca în spital fiind ocolită.
Din cauza faptului că profesioniștii români emigrează, pacientul român se va vedea nevoit să învețe limbi străine exotice pentru a se putea înțelege cu specialistul care îl tratează, în contextul în care crește numărul medicilor veniți din țări precum India sau Nepal să activeze în România.
De ce s-a ajuns în această situație? La această întrebare ar trebui să răspundă Alexandru Rafila, iar după ce află răspunsul să acționeze în consecință. În caz contrar, orice „reformă” pe care o trâmbițează va rămâne doar la stadiu de proiect ambalat frumos și prezentat din când în când pentru a le da impresia românilor că ministrul actual al Sănătății chiar muncește…
Autor: Isabela Nicolescu
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

