Rețeta zilei. Piept de pui gratinat

Pentru ziua de astăzi vă propunem o rețetă de piept de pui gratinat. Pentru acest preparat aveți nevoie de următoarele ingrediente:

  • 3-4 piepți de pui,
  • 300 g sos alb,
  • 600 g piure de cartofi
  • 50 g unt
  • 50 g cașcaval ras
  • 2-3 ouă

CITEȘTE ȘI: Rețeta zilei. Spumă de mere, un desert pentru zilele caniculare

Mod de preparare

Înainte de gratinare, pieptul de pui este fiert, după care este tăiat în felii
Înainte de gratinare, pieptul de pui este fiert, după care este tăiat în felii

Pieptul de pui fiert se taie în felii și se așază într-un vas de sticlă termorezistentă uns cu unt, în care s-a pus mai întâi un strat de piure de cartofi. Peste acestea se toarnă sosul alb (Bechamel), cu gălbenuș și albuș de ou bătut. Deasupra se împrăștie bucățelele de unt apoi se presară cașcaval ras și se introduce în cuptor pentru gratinare.

Pentru un gust mai bun la piureul de cartofi se pot adăuga 30 g unt, 1-2 ouă și 30g cașcaval ras.

CITEȘTE ȘI: Rețeta zilei. Gătim grecește: Salata me melitzanes, piperies kai domates

Rețeta pentru sosul Bechamel

Sosul Bechamel este un sos gros se folosește pentru crochete, budinci, sufleuri și diferite umpluturi
Sosul Bechamel este un sos gros se folosește pentru crochete, budinci, sufleuri și diferite umpluturi

Ingrediente:

  • 100-150 g de făină
  • 80-100 g unt
  • 500 ml lapte

Mod de preparare

Sosurile albe pe bază de făină nu se prăjesc, ci se călesc ușor pe marginea plitei sau pe discul pus pe ochiul de aragaz, la foc potrivit până când făina se încorporează în unt și începe să capete o culoare ușor gălbuie. Se stinge cu lapte sau cu apă fiartă. Sosul Bechamel este un sos gros se folosește pentru crochete, budinci, sufleuri și diferite umpluturi. El trebuie să fie foarte gros ca să poată lega alimentul de bază.

Sursa: Nicolae Olexiuc, Iulia Olexiuc, 1800 rețete culinare practice, Editura Tehnică, București 1986

Autor: Ioana Andrei
Foto: Pixabay.com

CITEȘTE ȘI: Rețeta zilei. Ficăței de pui în sos de lămâie

Mai multe articole

Știrile zilei