Spirometrii gratuite, Dispensarul TBC Sibiu

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Persoanele care vor să își verifice sănătatea plămânilor pot face spirometrii gratuite miercuri, 20 noiembrie, la Dispensarul TBC Sibiu (situat pe strada Morilor, intersecția cu Șos. Alba Iulia), între orele 9:00 – 13:00.

„Acțiunile de prevenție și de conștientizare a populației cu privire la factorii de risc pentru apariția bolilor pulmonare reprezintă un obiectiv permanent al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu, informarea populației fiind pentru noi la fel de prioritară ca tratarea bolnavilor. Pentru a menține sănătatea plămânilor, considerăm că este important să acționăm cât mai devreme, în condițiile în care BPOC este o afecțiune gravă și invalidantă, dar care poate fi prevenită. Astfel, îi îndemnăm pe cetățeni să abandoneze fumatul, pentru că este cea mai frecventă cauză pentru declanșarea BPOC, la nivel mondial, și să își monitorizeze periodic starea de sănătate a plămânilor, inclusiv prin spirometrii”, declară Cristian Roman, Managerul Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.

Diagnosticul de BPOC se stabilește în urma efectuării unei investigații, numită spirometrie, care măsoară capacitatea respiratorie a plămânilor. Spirometria este un test simplu, neinvaziv: persoanele expiră într-un dispozitiv și primesc pe loc rezultatul investigației.

Printre manifestările BPOC se numără  tusea,  dificultățile de respirație la efort, producția de spută și respirația șuierătoare. Pe măsură ce boala se agravează pot apărea și alte manifestări, precum respirație dificilă, dificultăți de vorbire, buze/unghii albastre sau gri (un semn al nivelului scăzut de oxigen în sânge), dificultăți de concentrare, bătăi accelerate ale inimii, umflarea picioarelor și gleznelor sau pierdere în greutate. Spirometriile sunt recomandate mai ales fumătorilor, chiar dacă nu resimt încă simptome îngrijorătoare, întrucât bolile obstructive cronice respiratorii evoluează treptat și astfel pot preveni o deteriorare accentuată a capacității pulmonare”, explică Dr. Lavinia Danciu, Director Medical Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.

Spirometriile vor fi făcute fără programare, în ordinea sosirii, iar pe parcursul întregii zile pacienții spitalului vor primi pliante cu informații legate de manifestarea și prevenirea îmbolnăvirii de BPOC.

Autor: Sofia Filip
Foto: Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu

 

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Mai multe articole

Știrile zilei