Grupul MedLife face o nouă achiziție strategică prin care își extinde expertiza în anatomie patologică, imunohistochimie şi diagnostic molecular. Cea mai mare reţea de servicii medicale din țara noastră preia 75% din compania românească Qualipat.
Prin această tranzacţie, grupul îşi consolidează poziţia de lider în zona diagnosticului avansat şi face un nou pas în direcţia dezvoltării medicinei personalizate.
Preluarea de către MedLife va permite companiei Qualipat să funcționeze sub acelaşi brand, iar prof. dr. Ovidiu Pop va rămâne în funcţia de director general, pentru a asigura continuitatea medicală şi managerială şi următoarea etapă de dezvoltare a businessului.
Compania Qualipat a fost înfiinţată în 2016 şi operează în Timişoara şi Oradea, oferind servicii cu acoperire naţională. Compania dispune de o echipă de 21 de angajaţi şi a înregistrat în 2025 o cifră de afaceri de circa 1,2 milioane de euro, având o medie lunară de aproximativ 3.000 de pacienţi.
Unul dintre principalele atuuri ale companiei este reprezentat de echipa medicală şi experienţa acumulată în diagnosticul anatomopatologic şi oncologic personalizat, se precizează în comunicat. Medicii anatomopatologi din cadrul Qualipat deţin certificări internaţionale în diagnosticul şi interpretarea biomarkerilor, o competenţă esenţială în contextul dezvoltării accelerate a medicinei personalizate şi a terapiilor oncologice ţintite.
„Integrarea expertizei Qualipat completează investiţiile pe care le-am realizat în ultimii ani în genetică, genomică şi biologie moleculară. În oncologie, valoarea apare atunci când informaţiile obţinute din anatomie patologică, imunohistochimie, biologie moleculară şi genetică sunt interpretate împreună. Prin acest parteneriat ne consolidăm capacitatea de a construi în România servicii de diagnostic la standarde comparabile cu cele ale marilor centre internaţionale şi de a susţine dezvoltarea medicinei personalizate”, a declarat Robert Beke, director executiv, Reţeaua de Laboratoare a Grupului MedLife.
MedLife operează cea mai extinsă reţea de clinici din România, una din marile reţele de laboratoare medicale, dar şi spitale generale şi specializate. Din punct de vedere al vânzărilor, grupul este unul dintre cei mai mari jucători de servicii medicale private din Europa Centrală şi de Est.

