Joburi în învățământ. 11.928 de candidați au obținut note peste 7 la titularizare. GRAFICE

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Ministerul Educației a publicat marți  rezultatele înregistrate la proba scrisă (17 iulie) din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar (sesiunea 2024). Un număr de 11.928 de candidați (41,9%) au obținut note peste 7 (dintre aceștia, 74 de candidați au obținut nota 10).

Iată o sinteză a rezultatelor din acest an:

  • 237 de candidaţiprezenți (86,48%) – din totalul celor 35.971 de candidaţi cu drept de participare;
  • 669 de candidați dintre cei prezenți s-au retras în condițiile prevăzute de metodologie, iar 49 de candidaţi au fost eliminaţi din examen (dintre care 11 petru fraudă/tentative de fraudă);
  • 519 lucrări au fost transmise la centrele de evaluare(dintre acestea, lucrările a 51 de candidați au fost anulate în centrele de evaluare în condițiile prevăzute de metodologie);
  • Au fost evaluate lucrările a 28.468 de candidați;
  • Dintre cei 28.468 de candidați cu note, 11.928 de candidați (41,9%) au obținut note peste 7 (dintre aceștia, 74 de candidați au obținut nota 10) – număr în ușoară creștere, comparativ cu anul trecut: 11.448 de candidați (între care și 127 de candidați cu note de 10);
  • 629 de candidați au obținut note între 5 și 6,99, consemnându-se o creștere semnificativă (37,34) față de anul trecut – 7.978 (33,45%)

Pentru a obţine statutul de titular (angajare pe perioadă nedeterminată), candidații trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.

Contestațiile pot fi depuse în cursul acestei zile la sediile inspectoratelor școlare județene sau prin mijloace electronice (la adresele comunicate public de fiecare inspectorat școlar) până la ora 21:00, respectiv miercuri, 24 iulie, până la ora 12:00.

Rezultatele finale vor fi comunicate în data de 31 iulie.

Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, va fi realizată în ședințele publice organizate de inspectoratele şcolare în perioada 1 – 6 august.

Autor: Mădălina Lazăr
Foto: Ministerul Educației/ Arhiva Ordinea Zilei
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Mai multe articole

Știrile zilei