Începând sâmbătă 27 iulie, până pe 28 octombrie se va desfășura Sezonul Cultural România-Polonia 2024-2025. Expoziţia „Nicolae Grigorescu, pictor al ethosului românesc”, găzduită de Muzeul Naţional din Gdansk, Polonia, la Palatul Cistercian, dar și două reprezentaţii ale spectacolului „Hamlet”, producţie a Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova vor fi evenimentele care vor da startul manifestărilor.
Institutul Cultural Român (ICR) precizează că expoziția „Nicolae Grigorescu, pictor al ethosului românesc” este realizată de Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) şi include 44 de lucrări de pictură din colecţiile sale, precum şi 49 de obiecte de artă populară provenind de la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”.
Suita de evenimente cu care se va deschide Sezonul României în Polonia continuă cu două reprezentaţii ale spectacolului „Hamlet”, în regia lui Declan Donnellan, producţie a Teatrului Naţional “Marin Sorescu” din Craiova, în cadrul Festivalului Shakespeare din Gdansk, duminică, de la ora 18,00 şi pe 29 iulie, de la ora 19.30.
Pe toată durata Festivalului Shakespeare (de vineri până pe 29 iulie), la Forum Mall din Gdansk va fi expusă instalaţia „Shakespeare Dimensions. Episode one”, un experiment scenografic virtual 3D, conceput de Vlad Drăgulescu, sub forma unui cub imersiv, în care universul shakespeareian din piesa „Furtuna” este generat în întregime de tehnologia contemporană.
Sezonul Cultural România-Polonia 2024-2025 este organizat de Ministerul Culturii şi ICR, prin reprezentanţa sa de la Varşovia, respectiv Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi Institutul „Adam Mickiewicz”, în parteneriat cu Institutul Polonez din Bucureşti, pentru partea polonă.
Expuse pentru prima dată în Polonia, lucrările lui Nicolae Grigorescu mediază accesul la o parte importantă a istoriei noastre culturale şi ilustrează la nivelul concepţiei şi a mijloacelor plastice pasajul artei româneşti către modernitatea artistică.
În cadrul vernisajului va avea loc şi un recital de acordeon şi clarinet, în interpretarea a doi muzicieni de la Opera Baltică din Gdansk – Pawel Zaganczyk (acordeon) şi Dawid Glowacki (clarinet) vor interpreta lucrări de Grigoraş Dinicu, Vladimir Cosma şi dansuri româneşti de Bela Bartok.
Institutul Cultural Român (ICR), prin ICR Varşovia, va susţine în cadrul proiectului expoziţional o serie de activităţi conexe, menite să prezinte, prin dezbateri, prelegeri, concerte, ateliere, pe întreaga durată a expoziţiei, contextul istoric şi cultural în care a creat pictorul român.
Autor: Bella Steriadis
Foto: ICR Varşovia

