Târg de produse tradiţionale în faţa Primăriei Sectorului 1 din Capitală

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

În perioada 6 – 8 decembrie 2024, în faţa Primăriei Sectorului 1 din Capitală, se organizează un târg de produse autentice româneşti cu ocazia sărbătorii de Moş Nicolae.

Pe 6 decembrie, de Moş Nicolae, vă aşteptăm în faţa Primăriei Sectorului 1 la târgul organizat de Cooperativa Agricolă Caprirom Sud-Muntenia, în parteneriat cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu sprijinul Primăriei sectorului 1, în cadrul campaniei „Poftim, din România!” pentru a vă bucura şi a redescoperi gustul produselor autentice româneşti”, anunță MADR

Pe parcursul celor trei zile ale evenimentului, peste 25 de producători vor veni cu produse din lapte şi carne, produse montane, miere şi produse apicole bio.

Evenimentul reprezintă o oportunitate de a încuraja şi a susţine producătorii locali, produsele şi tradiţiile româneşti, iar cei prezenţi se vor bucura de surprize şi momente speciale, într-o atmosferă de sărbătoare şi voie bună.

De asemenea, organizatorii au pregătit şi pentru copii o serie de ateliere de creaţie şi pictură care îi vor încânta pe cei mici şi le vor testa îndemânarea şi creativitatea.

Cei interesaţi vor avea ocazia de a efectua tururi ghidate ale clădirii Primăriei Sectorului 1 şi de a descoperi istoria şi a admira arhitectura acestei clădiri, ce are statutul de monument istoric de interes local.

Îndemnul „Poftim, din România!” face parte din strategia MADR de a colabora cu autorităţile locale pentru punerea la dispoziţia producătorilor, gratuit, spaţii pentru organizarea de pieţe volante, dar şi pentru a ajuta cumpărătorii să identifice şi să aleagă mult mai rapid aceste produse, oferind totodată garanţia că sunt autentice făcute din materie primă provenită din România.

Autor: Filip Denis
Foto: MADR
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Mai multe articole

Știrile zilei