Sportivii români au reuşit trei clasări pe podium la Campionatele Europene de bob pentru juniori de la Sigulda (Letonia).
În proba de bob-2 masculin, Andrei Turea şi Rareş Dincă au obţinut argintul, cu timpul de 1 min 41 sec 88/100, la fel ca letonii Renars Grantins/Mairis Klava, în timp ce aurul a revenit britancilor Joshua Hudson/Jens Hullah, cronometraţi în 1 min 41 sec 84/100.
În Cupa Europei, victoria a revenit germanilor Maximilian Illmann/Lukas Koller (1:41.18), urmaţi de britanicii Hudson/Hullah, în timp ce românii Andrei Turea/Rareş Dincă şi letonii Renars Grantins/Mairis Klava au împărţit treapta a treia.
La monobob feminin, cehoaica Patricia Tajcnarova a ocupat primul loc (1:49.51), urmată de elveţianca Selina Isler (1:50.16), în timp ce bronzul a revenit româncei Georgeta Popescu (1:51.19).
În Cupa Europei, pe primul loc s-a clasat elveţianca Inola Blatty (1:48.87), urmată de Patricia Tajcnarova, Selina Isler şi Georgeta Popescu (locul al patrulea).
La Europenele de juniori Under-23, pe primul loc s-a clasat cehoaica Patricia Tajcnarova (1:50.50), urmată de Selina Isler (1:51.38), iar medalia de bronz a revenit româncei Georgeta Popescu (1:52.54).

