Interdicţia impusă de Australia privind accesul copiilor sub 16 ani la reţelele sociale a declanşat un val de dezbateri şi iniţiative legislative la nivel global. În prezent, tot mai multe ţări iau în calcul interzicerea reţelelor sociale pentru copiii sub 16 ani.
De exemplu, Regatul Unit se anunță deja principalul candidat pentru a lua o astfel de măsură.
Interdicția, intrată în vigoare în Australia pe 10 decembrie prin Online Safety Amendment Act, obligă platforme majore precum Reddit, X, Instagram, YouTube şi TikTok să aplice metode stricte de verificare a vârstei, sub sancţiunea unor amenzi de până la 49,5 milioane de dolari australieni în caz de nerespectare.
Deşi reacţiile adolescenţilor, companiilor de tehnologie şi experţilor au fost împărţite, presiunea asupra guvernelor creşte, vocile celor care susțin adoptarea unor măsuri similare fiind tot mai puternice.
„Aceasta este o problemă globală, iar guvernele de pretutindeni sunt presate să răspundă (…) nimeni nu mai crede că status quo-ul funcţionează pentru copii, părinţi sau societate”, a declarat Daisy Greenwell, cofondatoare a organizaţiei britanice Smartphone Free Childhood, o mişcare civică care încurajează părinţii să amâne accesul copiilor la smartphone-uri şi social media.
În Regatul Unit, dezbaterea s-a intensificat rapid la începutul acestui an, iar Camera Lorzilor urmează să voteze un amendament la Children’s Wellbeing and Schools Bill, care ar putea introduce o interdicţie pentru copiii sub 16 ani.
O campanie recentă a Smartphone Free Childhood a generat peste 100.000 de e-mailuri către parlamentari, solicitând stabilirea unor „limite rezonabile şi adecvate vârstei pentru protejarea bunăstării copiilor”.
Prim-ministrul britanic Keir Starmer s-a declarat favorabil ideii. Oficialul a menționat „trebuie să protejăm mai bine copiii de social media”, subliniind că studiază modelul australian.
Și alte țări vor să adopte măsuri similare
Nu doar Marea Britanie analizează o astfel de posibilitate. Și ţări precum Franţa, Danemarca, Spania, Germania, Italia şi Grecia au în vedere introducerea unor restricţii similare pentru minorii sub 16 ani.
Franţa, de exemplu, se află într-un stadiu avansat al dezbaterilor, unde sunt analizate două proiecte de lege, unul fiind susţinut chiar de preşedintele Emmanuel Macron. Acesta vizează restricţionarea accesului la reţelele sociale pentru copiii sub 15 ani. De altfel, autorităţile franceze din domeniul sănătăţii publice au subliniat că efectele negative ale social media asupra tinerilor sunt „numeroase şi bine documentate”.
În Statele Unite, o interdicţie la nivel federal este considerată improbabilă, însă există un interes tot mai mare la nivel statal. Ravi Iyer, director la Neely Center din cadrul University of Southern California, a precizat că „politica federală este greu de anticipat”, dar a recunoscut faptul că subiectul beneficiază de un sprijin bipartizan rar. În acest context, estimează că mai multe state americane ar putea adopta astfel de măsuri în următorii ani, California şi Texas având deja în vedere iniţiative pentru 2026.
Cum reacționează giganţii tehnologici?
De cealaltă parte a baricadei se află giganţii tehnologici, care se opun acestor demersuri. Reddit a contestat în instanţă legea australiană. Reprezentanții companiei au susținut că măsura limitează excesiv libertatea de exprimare. La rândul său, Meta a cerut revizuirea interdicţiei.
În schimb, reţeaua X a transmis utilizatorilor că aplicarea restricţiilor „nu este o alegere, ci o obligaţie legală”.
Anul trecut, în decembrie, Australia a pus în aplicare proiectul care vizează restricționarea accesului pentru persoanele sub 16 ani la reţelele sociale. Astfel, milioane de copii din această țară au rămas fără acces la conturile lor de social media.
Autor: Mihai Colț
Foto: Arhiva Ordinea Zilei
CITEȘTE ȘI: Milioane de copii din Australia au pierdut accesul la reţelele sociale

