Federația SANITAS avertizează că se poate ajunge la grevă generală în sistem, dacă Guvernul nu renunţă la tăierea fondului de salarii cu 10%. Sindicaliștii atrag atenția că o eventuală diminuare a fondului de salarii va avea consecinţe grave, fiind o linie roşie care nu va fi acceptată.
De altfel, Federaţia SANITAS a iniţiat, în ultimele zile, un sondaj intern în rândul membrilor săi din sistemul de sănătate şi din cel de asistenţă socială, pentru a identifica cea mai potrivită reacţie sindicală în eventualitatea în care Guvernul va menţine intenţia de a reduce cu 10% fondul de salarii din aceste domenii. Rezultatele sondajului desfăşurat într-un interval foarte scurt de timp arată un mesaj clar şi ferm din partea angajaţilor: din cei 10.152 de respondenţi, o majoritate covârşitoare solicită declanşarea unei forme de grevă ca principală formă de protest împotriva unei măsuri considerate inechitabile şi profund nocive pentru funcţionarea sistemelor publice de sănătate şi asistenţă socială.
Organizația menționează că sindicaliştii şi-au exprimat disponibilitatea de a recurge şi la alte forme de protest, precum mitinguri, marşuri, pichetări ale instituţiilor publice sau acţiuni de avertisment, în funcţie de evoluţia dialogului cu autorităţile.
„Federaţia SANITAS atrage atenţia că o eventuală diminuare a fondului de salarii va avea consecinţe grave: scăderea motivaţiei personalului, accentuarea deficitului de angajaţi, creşterea riscului de plecări din sistem şi afectarea directă a calităţii serviciilor oferite populaţiei”, au transmis sindicaliştii.
Preşedintele SANITAS, Iulian Pope, a subliniat că „angajaţii din sănătate şi asistenţă socială sunt deja supuşi unei presiuni enorme”.
„Tăierea veniturilor reprezintă o linie roşie care nu poate fi acceptată. Membrii noştri ne cer acţiuni ferme, iar Federaţia SANITAS va respecta acest mandat”, a nuanțat Iulian Pope.

