Oamenii împing planeta Pământ dincolo de limitele sale! Terra este deja în zona roșie

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Oamenii își joacă soarta la ruletă și continuă să forțeze limitele planetei Pământ. Terra a ajuns deja în zona roșie, iar riscurile pentru viață sunt majore. Cel mai recent raport al Organizaţiei Meteorologice Mondiale(OMM) scoate în evidență faptul că perioada 2015-2025 a fost cea mai fierbinte înregistrată vreodată. Având în vedere situația pe care o traversăm, experții vin cu un avertisment foarte clar, subliniind că „toţi indicatorii climatici cheie sunt pe roşu” şi că planeta Pământ este „împinsă dincolo de limitele sale”.

Analiza agenției ONU arată că anul 2025, cu aproximativ 1,43 grade Celsius peste nivelurile preindustriale, a fost al doilea sau al treilea cel mai călduros din istorie. Aceste date vin să confirme rezultatele unui studiu anterior prezentat de OMM, care indica faptul că 2025 a fost unul dintre cei mai călduroşi trei ani înregistraţi vreodată.

Experții atrag atenția asupra unui fenomen alarmant și anume pierderea masei gheţarilor în zone cheie. Anul trecut se înscrie printre perioadele cu cele mai grave cinci astfel de fenomene înregistrate vreodată,cu scăderi excepţionale raportate în Islanda şi America de Nord.

Starea climei globale se află într-o situaţie de urgenţă. Planeta Pământ este împinsă dincolo de limitele sale. Fiecare indicator climatic cheie arată roşu”, a transmis secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres.

Raportul prezentat de OMM a mai confirmat că 2024 a fost cel mai cald an, cu aproximativ 1,55 grade Celsius peste media preindustrială.

Astfel de creșteri ale temperaturilor intervin în contextul în care guvernele s-au angajat, în cadrul Acordului de la Paris din 2015, să încerce să evite depăşirea pragului de 1,5 grade Celsius de încălzire globală.

Din câte se vede omenirea a uitat de acest acord extrem de important, iar încălzirea globală continuă să provoace efecte care pot avea consecințe ireversibile pentru viață.

Autor: Isabela Nicolescu
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

 

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Mai multe articole

Știrile zilei