Examenul naţional pentru definitivare în învăţământ se desfășoară în 42 de centre

Proba scrisă a examenul naţional pentru definitivare în învăţământ se desfășoară, marți, în 42 de centre, fiind așteptați peste 9.600 de participanți.

Sesiunea 2026 a avut peste 10.000 de candidaţi înscrişi, dar Ministerul Educației menționează că la această probă vor participa doar cei care au îndeplinit toate condiţiile prevăzute de metodologie (peste 9.600 de persoane):

  •   stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an;
  •   calificativul „Bine” sau „Foarte bine” pentru anul şcolar în curs;
  •   cel puţin 8 media aritmetică a notelor obţinute la cele două inspecţii la clasă şi la evaluarea portofoliului profesional, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective.

Condiții de examen

Accesul candidaţilor are loc în intervalul 7:30 – 8:00, pe baza unui act de identitate valabil (carte de identitate, carte de identitate provizorie, buletin de identitate sau, în lipsa acestuia/acestora, paşaportul în termen de valabilitate).

Proba va începe la ora 9:00 şi are o durată de 4 ore, cu posibilitatea prelungirii cu 1 – 2 ore în anumite situaţii speciale – candidaţii nevăzători, ambliopi sau cu anumite deficienţe de vedere sau în situaţia în care proba se desfăşoară prin dictarea conţinutului acesteia de către un candidat cu anumite deficienţe, către un profesor asistent, de altă specialitate decât cea la care se desfăşoară proba respectivă.

Primele rezultate vor fi afişate în data de 21 iulie, în centrele de examen şi pe pagina de internet a examenului.

Contestaţiile se depun la centrele de examen în zilele de 21 iulie (până la ora 20:00) şi 22 iulie (până la ora 12:00). Contestaţiile pot fi depuse şi online la adresele de e-mail comunicate de inspectoratele şcolare prin afişarea la sediul centrelor de examene în ziua susţinerii probei scrise.

Rezultatele finale se afişează la centrele de examen şi pe site în data de 27 iulie. Acestea vor fi validate prin ordin de ministru în perioada 30 iulie – 18 august 2026.

Ministerul Educației și Cercetării menționează că elaborarea subiectelor pentru cele 106 discipline, traducerea acestora în limbile minorităţilor naţionale la solicitarea candidaţilor, elaborarea baremelor de evaluare şi afişarea acestora, după susţinerea probei scrise sunt asigurate de Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare.

După finalizarea probei scrise, subiectele şi baremele de evaluare se vor afişa pe pagina web dedicată (ora 15:00) şi la avizierele centrelor de examen.

Cei mai mulți candidați

Datele centralizate de Ministerul Educației arată că de disciplinele de examen/specializările cu un număr substanţial de candidaţi care pot susţine proba scrisă sunt: educatoare / profesor pentru învăţământ preşcolar în limba română (2.506 candidaţi), învăţător/profesor pentru învăţământ primar în limba română (1.902 candidaţi), educator-puericultor în limba română (576 de candidaţi), psihopedagogie specială (544 de candidaţi) şi educaţie fizică şi sport (506 candidaţi).

Instituția atrage atenția că toate sălile care găzduiesc proba scrisă, precum şi sălile în care îşi desfăşoară activitatea comisiile de examen, comisiile de evaluare a lucrărilor scrise şi comisiile de soluţionare a contestaţiilor etc. sunt monitorizate audio-video.

Media minimă de promovare a examenului este 8 (opt). Candidaţii care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar. Lucrările scrise vor fi evaluate digitalizat în centre constituite la nivel naţional pe discipline.

Examenul naţional pentru definitivare în învăţământ poate fi susţinut fără taxă de cel mult trei ori.

Autor: Mădălina Lazăr
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

CITEȘTE ȘI: USV „Ion Ionescu de la Brad” a investit 25,5 milioane lei într-o cramă. Proiectul îmbină cercetarea, pregătirea practică a studenților și producția de vin

Mai multe articole

Știrile zilei