Get this Widget

Activitatea solară din momentul nașterii ne stabilește durata vieții

0

Între activitatea solară și durata vieții unui om există o legătură directă, pe care cercetătorii norvegieni au reușit să o demonstreze științific.

Specialiștii au realizat un studiu care arată că persoanele născute într-o perioadă de calm a activității solare ar putea trăi mai mult decât cele care au venit pe lume într-un interval de mai mare activitate a astrului zilei.

Oamenii de știință au stabilit că radiația ultravioletă (UV) asupra organismului uman în primele sale zile de existență este extrem de importantă.

Experții susțin că razele UV constituie un factor de stres care poate afecta supraviețuirea și fertilitatea.

Cel mai probabil, aceste efecte apar prin daunele produse celulelor și ADN-ului.

Studiul care stabilește o legătură directă între activitatea solară din momentul nașterii noastre și durata vieții a fost realizat de o echipă de cercetători de la Universitatea Norvegiană de Știință și Tehnologie.

Cercetarea s-a bazat pe coroborarea datelor demografice referitoare la 8.600 de persoane născute între 1676 și 1878 cu informații legate de activitatea Soarelui din respectivul interval de timp.

Autor: Victoria Preda
Foto: Pixabay.com

 

Facebook Comments

Share.

Leave A Reply