Get this Widget

Alimentele care ne scurtează viața

0

Mâncăm pe fugă și ne axăm foarte mult pe alimente semipreparate, care sunt ultra-procesate și au un efect nociv asupra stării noastre de sănătate. Oamenii nu mai gătesc acasă pentru că această goană continuă în care trăiesc nu le mai permite. Pentru a se hrăni merg în magazine de unde cumpără alimente ambalate pe care doar le aruncă în cuptorul cu microunde. Cei care nu fac asta se opresc în primul restaurant, care de cele mai multe ori este de tip fast-food, și comandă repede ce le pică la mână.

Este trist, dar aceasta este realitatea. Astăzi sunt foarte puțini cei care au păstrat tradiția gătitului și care aleg să se hrănească sănătos. Mulți înțeleg printr-o alimentație sănătoasă doar să numere caloriile pe care le înghit într-o zi și să consume alimente despre care li se spune că sunt fără zahăr sau grăsimi, fără să țină cont de modul în care acestea au fost procesate.

Alimentele semipreparate pot provoca decese premature

A te hrăni sănătos înseamnă a aduce în organism acel aport de substanțe necesare pentru buna funcționare a întregului corp.

O echipă de cercetători din Franța a dezvoltat un studiu prin care a demonstat că o alimentaţie bogată în alimente semipreparate poate creşte riscul de deces prematur.

Oamenii de știință au analizat starea de sănătate a 44.500 de bărbaţi şi femei, cu vârste trecute de 45 de ani.

În urma studiului s-a ajuns la concluzia că fiecare creştere de 10% a aportului de alimente ultra-procesate este asociată cu un risc cu 14% mai mare de deces.

Exemple de alimente care ne scurtează viața

Specialiștii au explicat că în categoria alimentelor ultra-procesate intră acele produse fabricate prin etape industriale multiple și pe care oamenii le consumă sub formă de gustări, deserturi sau mâncare gata preparată.

Ei au nominalizat, printre altele, carnea prăjită şi congelată, mezelurile, gustările ambalate şi supele instant.

O creştere a consumului de alimente ultra-procesate pare să fie asociată cu un risc general de mortalitate mai mare în rândul populaţiei adulte”, au notat, în jurnalul Jama Internal Medicine, cercetătorii conduşi de dr. Laure Schnabel de la Universitatea Paris-Sorbonne.

Explicațiile oamenilor de știință

Oamenii de știință susțin că există mai multe explicații legate de acest efect al semipreparatelor asupra sănătății.

În urma analizelor, s-a constat că multe dintre produsele consumate de subiecții studiului conţineau cantităţi importante de sare. Astfel, un aport ridicat de sodiu a fost asociat cu un risc mai mare de afecţiuni cardiovasculare şi cancer la stomac. Și zahărul în exces a fost asociat cu un risc mai mare de deces cardiovascular. În plus, aceste produse conţin o cantitate mică de fibre,, fapt ce duce la creșterea dramatică a riscului de mortalitate.

În alimentele ultra-procesate regăsim o gamă largă de aditivi alimentari, care au un impact negativ asupra sănătății omului. Spre exemplu, dioxidul de titan, utilizat pe scară largă de industria alimentară, a fost asociat cu inflamaţia intestinală şi dezvoltarea tumorilor.

De asemenea, există dovezi potrivit cărora consumul de agenţi emulsifianţi ar putea avea un efect asupra bacteriilor intestinale şi poate duce la apariţia cancerului şi a sindromului metabolic, o afecţiune pre-diabetică.

Pentru a diminua efectele nocive modului nostru de trai asupra sănătății este indicat să revenim la obiceiurile din vremuri trecute în care hrana este preparată în bucătăria proprie. Doar astfel putem avea cât de cât un control asupra alimentației noastre.

Autor: Ștefania Enache
Foto: Pixabay.com
Facebook Comments

Share.

Leave A Reply