Ambulatoriile de specialitate din spitalele de stat vor avea program până la ora 20.00. Medicii vor lucra în două ture

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Ministerul Sănătății a publicat pe site-ul instituției, în transparenţă decizională, un proiect de ordin de ministru care prevede prelungirea, până la ora 20.00, a programului ambulatoriilor de specialitate din spitalele de stat. 

Astăzi (n.r. marți) am publicat în transparenţă decizională, pe site-ul Ministerului Sănătăţii, ordinul de ministru care va prelungi programul ambulatorilor de specialitate în unităţile publice, până la ora 20.00”, a anunțat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete.

CITEȘTE ȘI: Schimbare majoră pentru medicina de familie și pentru cea din ambulatoriile de specialitate. Validarea serviciilor se va face prin …SMS

În opinia oficialului guvernamental, o astfel de măsură va duce la creştere accesului oamenilor în spitalele publice, pentru investigaţii specifice ambulatoriului de specialitate, pentru tratamente, imagistică şi radiologie medicală, analizele de laborator.

În vederea creşterii accesibilităţii populaţiei la serviciile medicale ambulatorii de specialitate, activitatea ambulatoriului integrat al spitalului se desfăşoară, în două ture, de către toţi medicii, prin rotaţie. Programarea nominală a medicilor din secţiile de specialitate pe parcursul unei zile, săptămâni, luni, în funcţie de organizarea activităţii, este propusă de şeful secţiei, avizată de directorul medical şi aprobată de managerul spitalului”, se arată în documentul pus în dezbatere.

CITEȘTE ȘI: Soțul/soţia/părinţii fără venituri, persoanele cu indemnizaţie creştere copil, personalul monahal, șomerii… își pierd calitatea de asigurat. Beneficiază de servicii medicale decontate de stat doar cei care plătesc CASS

În același timp, proiectul menționează faptul că „prin excepție, activitatea în cadrul ambulatoriului se desfăşoară într-o singură tură, în situaţia în care numărul medicilor este insuficient sau există situaţii obiective care nu permit desfăşurarea acesteia în două ture”.

Ordinul de ministru mai stabilește că „ambulatoriul integrat al spitalului este coordonat de către directorul medical, care răspunde pentru activitatea medicală desfăşurată în cadrul acestuia. Modul de organizare a activităţii din cadrul ambulatoriului integrat al spitalului se aprobă de către managerul unităţii sanitare la propunerea directorului medical”.

Totodată, în referatul care însoțește proiectul de ordin de ministru se precizează următoarele: „reorganizarea ambulatoriului de specialitate al spitalului a fost aprobată prin Ordinul ministrului sănătății nr. 39/2008, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 25 ianuarie 2008.

Prin prezentul proiect de ordin se reglementează modalitatea de organizare a programului de lucru al ambulatoriului din cadrul spitalului în mod concret, respectiv în două ture sau într-o singură tură numai atunci când numărul medicilor este insuficient sau există situaţii obiective care nu permit desfăşurarea acesteia în două ture; reglementarea are în vedere asigurarea accesului la servicii medicale în regim ambulatoriu a unui număr cât mai mare de pacienți, precum și diversificarea acestora.

De asemenea, modul de organizare a programului de lucru din ambulatoriu se va aproba de către managerul unității sanitare, la propunerea directorului medical care răspunde de coordonarea activității medicale a acestei structuri, realizându-se astfel o corelare între atribuțiile managerului, astfel cum sunt ele prevăzute la art. 180 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare și cele ale directorului medical, reglementate potrivit Ordinului ministrului sănătății nr. 921/2006 pentru stabilirea atribuţiilor comitetului director din cadrul spitalului public.”

Pe hârtie, ordinul sună bine pentru pacienți, promițând un acces mai larg la servicii medicale. Doar că o simplă analiză a realităților din sistemul sanitar de stat ne arată foarte clar că turele la care visează ministrul Rogobete nu sunt posibile, pentru că nu avem atât de mulți medici încât să-i mai punem să lucreze și „cu schimbul”.

Autor: Isabela Nicolescu
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

CITEȘTE ȘI: Ce prevede primul pachet de măsuri fiscale? Două cote de TVA și creşterea accizelor cu 10% la combustibili, ţigări şi alcool. Se majorează numărul contributorilor la Sănătate

 

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Mai multe articole

Știrile zilei