Bucurați- vă! Domnul a venit! /Lăsați lumea să-și întâmpine Regele! 25 decembrie – creștinii, o treime din populația globului, sărbătoresc Nașterea Salvatorului Omenirii.
Răspândiți pe toată planeta, grupați în comunități, sau retrași în singurătatea rugăciunii, mărturisitorii lui Iisus Hristos își împletesc în această perioadă activitățile obișnuite cu rugăciuni, și, mai mult ca oricând, în anul de grație 2020, omenirea are nevoie, alături de credincioșii altor confesiuni și de rugăciunile lor.
Familie, credință, rugăciune
În vremea din urmă oamenii mai pierduseră din dimensiunea sacră a sărbătorii, totul devenise luminos spre orbitor, zgomotos, aproape asurzitor. În acest an, întreaga planetă, se zbate sub amenințarea unei molime de dimensiuni biblice, iar restricțiile impuse de autoritățile de pretutindeni, pentru a salva cât mai mulți indivizi, trimit această sărbătoare sub semnul familiei.
Părintele Daniel Vraciu de la Biserica Sfinții Voievozi – Grivița din București, amintea cândva că spiritul sărbătorilor legate de Naşterea lui Hristos, Mesia, are în prim-plan familia. „Întoarcerea la familie este şansa noastră de a înţelege, şi a trăi chiar, bucuria Familiei Sfinte când S-a născut Pruncul Iisus. Fie că alegem să trăim Sărbătoarea în mod tradiţional sau modern nu trebuie uitat că „Sărbătorile de iarnă” nu se datorează iernii, ci lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care S-a născut în ieslea sărăcăcioasă din Betleem, petrecut în taină de îngeri şi păstori, unind cerul cu pământul cu gânguritu-I sfânt. Să ne veselim, dar nu oricum, ci pentru că Cerul se veseleşte, şi este de ajuns să-l privim pentru a vedea că aşa este. Să ne bucurăm pentru că ne-am înfrăţit prin fire cu Fiul Omului. Să nu ajungem să sărbătorim fără obiectul real al sărbătorii, şi fără a ne raporta personal la sărbătoare. Dacă nu ajung să înţeleg, câtuşi de puţin, ce înseamnă pentru mine că Hristos S-a născut, şi ce consecinţe directe are asupra mea acest eveniment, singurul nou sub soare, atunci veslia mea este goală de sens”.
„Sărbătoarea iubirii smerite și darnice a lui Dumnezeu pentru lume”
Din Evanghelia după Luca aflăm că Nașterea Domnului a avut loc în al 14-lea an al domniei cezarului Octavian August (31 î.Hr. – 14 d.Hr.), pe când guvernator al Siriei era Quirinius. Iar Galileea cu Nazaretul în care locuia Sfânta Fecioară cu logodnicul ei dreptul Iosif, şi Iudeea, în care era Betleemul, erau toate sub stăpânirea regelui Irod cel Mare, supusul romanilor. (Luca 2, 1-7).
„Sfinții Evangheliști insistă în accentuarea caracterului istoric al evenimentului, pentru că vor să arate că Hristos a fost o personalitate istorică, ceea ce înseamnă că a luat cu adevarat trup omenesc și că întruparea nu a fost o presupunere sau o închipuire”, explică, într-o predică, Înalt Prea Sfințitul Hierotheos Vlachos, Mitropolit al Bisericii Ortodoxe din Grecia.
„Caracterul istoric al evenimentului nu exclude taina, dar nici taina nu desființează caracterul istoric. De Crăciun, sărbatorim Nașterea lui Hristos, dar în același timp, trăim faptele legate de Naștere și în chip tainic, în inima noastră, pentru că atunci când viețuim în Biserică, trăim și suntem părtași la toate stadiile sfintei întrupări”, completează înaltul ierarh grec.
În Răsărit, primii creștini serbau Nașterea Domnului la 6 ianuarie. Spre jumătatea secolului al IV-lea, după secole de la începerea misiunii de evanghelizare a Sfinților Apostoli, Biserica creștină occidentală a stabilit data de 25 decembrie ca dată de naștere a lui Iisus Hristos.
Ulterior și creștinii din răsărit au adoptat 25 decembrie ca dată a praznicului ( la nouă luni de la data consacrată pentru sărbătoarea Bunei Vestiri – 25 martie).
Și în prezent unele biserici păstrează calendarul iulian mai vechi, în care data pentru Crăciun corespunde datei de 7 ianuarie din calendarul gregorian. Cu toate acestea, calendarul întregii umanități – inclusiv pentru necreștini – are ca reper evenimentul Întrupării divine: astăzi, toată lumea este în anul 2020 de la Nașterea lui Hristos.
Bogați sau săraci, tineri sau vârstnici, creștini sau nu, oamenii își fac în această perioadă a anului daruri (având în gând, poate, pilda celor trei magi). Nu toți pot să împartă aur, tămâie sau smirnă, dar toți ar trebui să reînvățăm să apreciem mai mult darul unui gând bun sau al unei rugăciuni pentru semenii noștri mai apropiați sau mai îndepărtați.
„Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos este, mai întâi de toate, sărbătoarea iubirii smerite și darnice a lui Dumnezeu pentru lume, este sărbătoarea iubirii milostive a Fiului veșnic al lui Dumnezeu, care S-a smerit pe Sine făcându-se Om muritor pentru a-l ridica pe om din păcat și moarte dăruindu-i viață și slavă veșnică”, spune Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ordodoxe Române.
Autor: Corina Gheorghe
Foto: Ordinea Zilei