Otrava din farfuriile românilor. Budincă proteică aromată cu ciocolată și cu… bacteria Bacillus cereus a fost scoasă de la vânzare de Lidl

O budincă proteică pe care cumpărătorii o găsesc pe rafturile magazinelor Lidl a fost scoasă de la vânzare din cauza faptului că analizele au indicat prezența bacteriei Bacillus cereus.

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a transmis că „reţeaua de magazine LIDL a iniţiat retragerea de la comercializare şi rechemarea de la consumatori a unui lot de budincă proteică, ca urmare a identificării prezenţei bacteriei Bacillus cereus, care poate declanşa afecţiuni gastrointestinale”.

ANSVSA a prezentat și detaliile legate de produsul vizat de acestă retragere:

  • Denumire: Milbona Budincă Proteică cu aromă de ciocolată, 200g
  • Producător/Furnizor: Fude + Serrahn Milchprodukte GmbH & Co. KG
  • Data durabilităţii minimale: 14.09.2026

Dacă aţi achiziţionat produsul menţionat, nu îl consumaţi. Puteţi să îl returnaţi în toate magazinele Lidl, iar contravaloarea acestuia va fi rambursată chiar şi fără prezentarea bonului fiscal”, a menționat autoritatea.

Bacillus cereus poate declanșa afecțiuni gastrointestinale. La anumite grupe de persoane (sugari, copii mici, femei însărcinate, vârstnici și persoane cu un sistem imunitar slăbit), boala poate avea o evoluție severă.

Pe site-ul instituției puteți consulta lista magazinelor Lidl în care s-a distribuit produsul.

Autor: Victoria Preda
Foto: Pixabay.com/ ANSVSA

Mai multe articole

Știrile zilei