Dacă până acum ne-am plimbat prin mai multe capitale europene, a venit timpul să explorăm și câteva dintre țările din mijlocul Bucureștiului. Vom începe cu două state din America Latină: Argentina și Brazilia.
Străzile Argentina și Brazilia se deschid la câte un capăt al Străzii Washington, asemeni statelor al căror nume îl poartă. Vizitându-le, ai posibilitatea să le vezi prin comparație și îți dai seama din start că străzile Argentina și Brazilia sunt foarte diferite una de alta.
Strada Brazilia, mai lungă, cu un capăt în Bulevardul Iancu de Hunedoara, iar celălalt pe Strada Bruxelles, este mai largă și mai luminoasă cu case alb-galbene, în tonurile nisipului de pe plaja Copacabana. Vegetația, mai scundă, este formată predominant din pini, molizi pitici și mulți, foarte mulți smochini.
Casele au fost ridicate în perioada interbelică și sunt înalte, deși majoritatea au doar parter, un etaj sau mansardă. Ceea ce impresionează la imobilele din această zonă sunt detaliile frumoase de la balcoane, balustradele și intrările care au motive românești.
La capătul dinspre Strada Bruxelles, la numărul 47, se află casa în care a trăit și a creat în ultima parte a vieții poetul și publicistul Ion Vinea (1895-1964). Mansardată, văruită în galbenul stins specific străzii, cu bradul înalt din curte, casa are un aer pașnic și ușor convențional. Aproape că nici nu te poți gândi că aici, cândva, a fost refugiul unui spirit nonconformist, întemeietor de stil în epoca anilor ’30 ai secolului trecut. Ion Vinea s-a bucurat de prestigiu în mișcarea avangardistă, a întemeiat la numai 17 ani, împreună cu Adrian Marin și Tristan Tzara, revista bilunară “Simbolul”, în care își va publica și primele poezii. Timp de zece ani, între 1922-1932, a fost directorul revistei “Contimporanul”, prin care a militat pentru libertatea absolută de creație, fără norme tradiționale, fără principii literare, fără trăiri și sentimente.
Din Brazilia în Argentina
În contrast, Strada Argentina care leagă și ea, în celălalt capăt Bulevardul Iancu de Hunedoara de Strada Washington, este mult mai umbroasă datorită arborilor înalți al căror coronament formează o boltă gotică care filtrează lumina și căldura oferind o atmosferă răcoroasă în zilele toride de vară și atenuând căderea apei.
În capătul dinspre Strada Washington găsim o clădire nouă cu arhitectură modernă și nume special ce face trimitere la Argentina. Designul și decorațiunile clădirii permit crearea unor jocuri de lumini spectaculoase.
Alături de această clădire, într-o zonă care face legătura cu Strada Paris, se află bustul și o placă memorială consacrate istoricului Victor Papacostea (1900 -1962). Este poate locul cu cea mai mare încărcătură din acest colț de București, datorită destinului trist pe care profesorul universitar l-a avut. Locul ne amintește de o perioadă din istoria acestei țări, o perioadă în care intelectualitatea din România a fost decimată de comuniști. Victor Papacostea a fost una dintre victimele acelei epoci. Istoric, fruntaș al Partidului Național Liberal și fondator și director al Institutului de Studii şi Cercetări Balcanice, Papacostea a fost arestat în mai 1950. El a fost încarcerat la Sighet. Eliberat după cinci ani, istoricul fost încarcerat din nou în 1957. După un an a fost eliberat. Stresul la care a fost supus l-a marcat însă definitiv, iar în 1962 a murit din cauza unei hemoragii cerebrale.
Prin două străzi cu rezonanțe latine, exotice și îndepărtate, Brazilia și Argentina, se creează, în mijlocul Bucureștiului de astăzi, adevărate punți peste continente și vremuri, iar oamenii care își poartă pașii peste ele, goniți de vreun țel sau doar aflați la plimbare, își trag o clipă răsuflarea și aruncă un gând la cei dinaintea lor sau la ținuturile de peste oceane ostoindu-și poate un dor secret de călătorie sau de vacanță.
Călătorim în… Venezuela
Ne-am plimbat deja prin Argentina și Brazilia, așa că a venit momentul să explorăm Venezuela. Nu avem nevoie de viză sau de bilet de avion! E suficient să intrăm în unul dintre cele mai liniștite cartiere din București, acolo unde străzile poartă nume de capitale sau de țări. Am putea spune că harta lumii „s-a ascuns” în această zonă a orașului și ne permite să vedem rând pe rând cele mai exotice locuri.
Nu vă așteptați ca în Venezuela din inima Bucureștiului să pătrundeți în raiul de pe pământul descoperit de Cristofor Columb. Nu vă așteptați să vă învăluie parfumul de orhidee specific țării aflate în nordul Americii de Sud.
Pe Strada Venezuela, altele sunt surprizele care se deschid în fața călătorului dornic să exploreze cartierele de poveste din București.
Ca și Strada Tirana, Strada Venezuela străbate radial potcoavele formate de Strada Modrogan și Aleea Alexandru, potcoave care se deschid în Bulevardul Aviatorilor.
Presărată cu vile care păstreză eclectismul dominant în acest cartier, Strada Venezuela mărginește curtea Ministerului Afacerilor Externe.
Surprinzător pentru unii, deloc surprinzător pentru cei obișnuiți cu influențele orientale ale Bucureștiului, strada cu nume de sorginte latino-americană se termină în micul și elegantul Parc „Khalil Gibran”.
Un disc format la confluența străzilor: Venezuela, Rabat, Atena și Ankara, parcul reprezintă un spațiu de socializare, un răgaz pentru călătorul pierdut în labirintul cartierului cu străzi cu nume de țări și capitale. Nici nu s-ar putea altfel într-un spațiu care ne amintește de Khalil Gibran (1883-1931), poet, filosof și pictor libanez, unul dintre cei mai cunoscuți militanți pentru emanciparea statelor arabe de sub dominația otomană.
Dar, până la parc, strada începe, practic, din poarta Ministerului Afacerilor Externe.
La numărul 6 ne întâmpină o clădire masivă, în stil clasic, încadrată în categoria monumentelor istorice. Casa adăpostește acum o grădiniță, iar glasurile copiilor care își petrec timpul aici umplu toată zona de veselie.
Puțin mai jos vom remarca vila de la numărul 10. Este tot o clădire monument istoric și a fost construită în stil neoromânesc, având pridvor, arcade trilobate și inserții de lemn. Ferestrele sunt împodobite cu motive populare românești.
Cele două vile descrise mai sus fac parte din specificul construcțiilor de început de secol al XX-lea.
Parcul „Khalil Gibran”
Coronamentul bogat al arborilor, îmbrăcat în culorile toamnei, formează o boltă de catedrală gotică, iar în spatele lui sunt ascunse și vile moderne, construite în stil cubist.
Mergând pe linia descrisă de copacii care străjuiesc Strada Venezuela, ți se oferă o deschidere aproape bruscă spre un spațiu în care ajung patru străzi. Aceste străzi nu formează o intersecție clasică, în cruce, ci un fel de vârf de triunghi în interiorul căruia este înscris parcul circular „Khalil Gibran”.
Verde, cochet, cu mobilier specific, parcul permite celor mici și celor mari să se oprească la joacă sau la odihnă în drumul lor spre sau dinspre casă.
Când poposești în acest loc nu ai cum să nu te întrebi cine este Khalil Gibran și de ce are un spațiu dedicat în Capitala României? Și așa ai să afli că nu doar în București există un loc care îi poartă numele.
Dacă mergi din Australia în Brazilia, din Armenia în Mexic, din Montreal prin New York sau Washington și ajungi în Beirutul din Libanul natal sau în Tripoli, o să găsești o statuie, o stradă, o aripă a unui muzeu, un pavilion, sau o secție a unei universități dedicată omului de cultură Khalil Gibran.
Este una dintre marile personalități din Liban și memoria sa este păstrată astfel în întreaga lume.
Khalil Gibran s-a născut în Bsharri, în 1883, într-o famile creștină. Atunci când a împlinit vârsta de 11 ani a emigrat împreună cu părinții în Statele Unite. Nu și-a uitat însă niciodată locurile natale și a militat, în întreaga sa activitate, pentru îndeplinirea idealului emancipării statelor arabe de sub dominația otomană.
Cei care vor să-l descopere pe Khalil Gibran trebuie să știe că o parte din creațiile sale literare au fost traduse și în limba română. Sunt mulți români care se regăsesc în opere precum „Poeme. Profetul. Grădina profetului”, „Iisus, Fiul Omului”, „Aripi frânte” sau „Darul iubirii”.
Parcul din București îi poartă numele din 2006 și a fost denumit astfel la propunerea Ambasadei Republicii Liban la București, care și-a dorit ca și Capitala României să aibă un spațiu dedicat memoriei personalității uriașe a lui Khalil Gibran.
Parcul întregește un tablou cosmopolit și exotic pentru acest colț de oraș, în care, prin rezonanța denumirilor arterelor și a spațiului de recreere, își dau întâlnire: Balcanii (Strada Atena), Orientul Apropiat (Strada Ankara și libanezul Khalil Gibran) și Magreb-ul (Strada Rabat) cu îndepărtata Americă Latină (Strada Venezuela).
Autor: Ștefania Enache
Foto: Corina Gheorghe
CITEȘTE ȘI: Descoperă la pas Micul Paris! GALERIE FOTO
