Fiecare piesă găzduită într-un muzeu are în spate o poveste care vorbește despre oameni, fapte, obiceiuri, despre istoria noastră. Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva este una dintre instituțiile de profil de la noi din țară care deține un patrimoniu impresionant. Colecții valoroase sunt găzduite atât de Palatul Magna Curia, cât și de celelalte imobile în care funcționează secții ale muzeului. Galeria de artefacte prețioase de la MCDR include monede, statui și inscripții din piatră, obiecte cu valoare etnografică, dar și cu importanță maximă pentru științele naturii. Totodată, biblioteca adăpostește peste 30.000 de volume, aici fiind multe dintre cărțile rare pe care le deține țara noastră.
Sunt bogății neprețuite de care ne putem bucura și pe care le putem descoperi vizitând muzeul din Deva. Odată ce ați intrat în lumea populată cu aceste piese, aveți ocazia să pătrundeți într-un univers al cunoașterii care vă aduce mai aproape de tot ce ceea înseamnă istoria acestor meleaguri.
În fiecare lună, Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva aduce în atenția publicului unul dintre artefactele mai puțin cunoscute pe care le deține și pe care iubitorii de istorie îl pot vedea online.
CITEȘTE ȘI: Dr. Iosif Vasile Ferencz ne spune o nouă poveste a unui artefact din patrimoniul MCDR: foarfeca de la Ardeu
Prezentăm cel de-al nouălea episod al acestei serii.
Fibule pereche
Accesoriile vestimentare și piesele de podoabă se numără întotdeauna printre obiectele care oferă mari satisfacții descoperitorului. Iar pentru perioada în care au trăit dacii, fibulele sunt, poate, cele mai frecvente.
În așezări, în locuințe sau în general în mediul în care se desfășoară habitatul unei comunități, astfel de exemplare sunt descoperite adesea în stare fragmentară. Piese întregi sunt comune mai ales în morminte sau în depozite. Cu atât mai mare a fost bucuria și surpriza când au fost găsite două fibule, în timpul sitării pământului, dar practic în același context.
Fibula este o piesă de vestimentație care a fost utilizată frecvent în Antichitate și în Evul Mediu. Avea atât un rol funcțional, de agrafă destinată fixării veșmintelor, cât și unul decorativ. Din acest motiv a fost supusă capriciilor modei. Cu toate că au forme diferite și uneori par să nu semene deloc unele cu altele, elementele care le compun sunt în general aceleași: resortul, acul, arcul, piciorul și port-agrafa.
Cele două păreau de la început să fie la fel și să aibă aceleași dimensiuni, cu toate că starea de conservare le conferă particularități individuale. Pentru a fi comparate, a trebuit să fie descrise.
Fibula 1 e realizată din bronz, are resort bilateral mare (7+8 spire) și coarda înfășurată pe după arc. Coarda este ruptă la una dintre extremități. Piciorul este alungit, iar agrafa (acul) se păstrează în întregime. Fibula este ușor deformată, astfel că acul nu mai ajunge în portagrafă. Arcul, lățit spre resort, în zona curburii, se îngustează la capătul opus, spre picior. Portagrafa plină, triunghiulară, se păstrează în întregime și e simplă, neperforată.
Starea de conservare este în general bună (cu excepția deformării acului), păstrează o patină stabilă, cu mici zone active, la capetele resortului.
Fibula 2 are tot un resort bilateral mare (7+8 spire), coarda înfășurată pe după arc și este realizată din bronz. Coarda este păstrată în întregime. Piciorul este alungit însă agrafa (acul) se păstrează în întregime. Arcul, lățit spre resort, se îngustează la capătul opus, iar portagrafa este ruptă. Starea de conservare este în general bună (cu excepția lipsei portagrafei), păstrează o patină stabilă, cu mici zone active la capetele resortului.
Observăm că avem de-a face cu două agrafe aproape identice, cu aceleași dimensiuni. Este o pereche de accesorii vestimentare de acest fel. Iar asocierea lor indică utilizarea simultană în componența unui costum „înfibulat” pe ambii umeri. Werner Krämer a argumentat convingător în urmă cu câteva decenii că asocierea între două fibule, chiar și de tipuri diferite, poate fi interpretată ca o pereche. În a doua epocă a fierului au fost create în mod deliberat seturi de fibule, seturi de brățări și chiar seturi de colane, care la rândul lor au fost asociate între ele, iar astfel de situații sunt cunoscute și în Dacia preromană. Este vorba despre asocierile de piese vestimentare din argint, în tezaure, cum este cel de la Sărăcsău (expus în cadrul Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva). Ele se găsesc și în depuneri din perioada târzie a Latène-ului în Europa Centrală.
Referindu-se la astfel de asocieri în cadrul orfevrăriei dacice, Daniel Spânu a remarcat că perechile de fibule pot fi distinse datorită frecventelor asemănări tehnologice, morfologice, ornamentale și chiar ponderale dintre exemplarele aparținând aceluiași inventar. Mai remarca și faptul că „asemănarea până la identitate a exemplarelor dintr-un inventar nu este întâmplătoare”, nu este numai un rezultat al creației meșteșugărești, ci reflectă și preferințele unui grup social.
Pentru Dacia preromană, absența mormintelor de inhumație face dificilă reconstituirea portului în general, de aceea sunt necesare analogiile externe și raportarea la iconografie. Exemplarele asociate în garnituri vestimentare ceremoniale, din argint, mai bine studiate, pot să ofere suport util și pentru înțelegerea modului de purtare a pieselor realizate din metal comun (bronz sau fier).
În privința fibulelor de felul celor descrise cu acest prilej, s-a remarcat că se găsesc cu predilecție pe teritoriul Daciei. Numeroase exemplare au fost descoperite în așezările de pe Siret, dar și în Muntenia, Transilvania și Banat. În afara Daciei sunt cunoscute puține exemplare. La Ardeu, tipul respectiv este cel mai bine reprezentat până în acest moment.
Aurel Rustoiu a remarcat că agrafele de acest fel apar în modă de la sfârșitul secolului I î. Chr., însă din așezările de la Răcătău și Brad provin multe exemplare descoperite în contexte aparținând ultimelor niveluri de locuire, care le asigură o datare pe parcursul primelor trei sferturi ale secolului I d. Chr. În fine, la Ardeu, exemplarele aparținând acestui tip provin din nivelul de distrugere a acropolei, datat în timpul campaniilor dacice ale lui Traian.
Pe baza informațiilor pe care le-am adunat deja, se observă că cele două exemplare sunt comune în componențe costumului din Dacia și că se datează la sfârșitul secolului I al erei creștine. Mai mult, putem remarca și faptul că cele două fibule indică plasarea în zona umerilor a unei perechi de piese care susțin ipoteza purtării unui veșmânt feminin, fixat pe ambii umeri, similar cu un peplos (lat. Stola). În zona sud-alpină a Italiei, veșmintele prinse pe umeri cu două fibule au fost înlocuite cu tunica romană, fixată prin cusături. Dar în regiunile din nordul și din estul Alpilor, garnituri de port de acest fel continuă să fie prezente în inventare funerare feminine, până în secolul al III-lea al erei creștine. Garnituri de acest fel sunt adeseori reprezentate pe reliefuri funerare.
Prin intermediul celor două fibule descrise avem atestată o situație rară între descoperirile din spațiul locuit în epoca Regatului Dac. Ele sunt accesorii vestimentare ale unui costum purtat de o femeie, la Ardeu, în urmă cu aproape 2000 de ani. Vom vedea, în episodul care va urma, că de același costum pot să fie asociate și alte obiecte.
Cu speranța că v-a plăcut povestea noastră de azi, vă așteptăm cu comentarii și sugestii pentru a îmbunătăți experiența noastră!
Autor: dr. Iosif Vasile Ferencz, cercetător consacrat din cadrul secției de arheologie a Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva
Foto: Iosif Vasile Ferencz
CITEȘTE ȘI: Iosif Vasile Ferencz, arheologul fascinat de viața vechilor daci
