Îl întâlnim în parcuri și grădini, amatorii de drumeții îl găsesc în pădurile de foioase de la câmpie până în zonele montane la altitudini de 1000 m. Coroana amplă și bogată face o umbră plăcută și permite razelor solare și apei de ploaie să ajungă la sol, așa că la baza arțarului se crează un microclimat prielnic unei varietăți de plante și animale mici să găsească adăpost.
Adăpost găsesc și oamenii, și chiar ceva mai mult …. Un lemn special pentru unelte, mobilier și chiar instrumente muzicale, flori cu puteri tămăduitoare, din seva dulce se prepară un sirop deja celebru, iar frunzele sale colorează arămiu pădurile, toamna. Canadienii îl iubesc atât de mult încât a devenit simbolul lor național: il găsim pe steagul țării și pe monede. Ca și alte popoare, și românii au făcut loc arțarului în arta lor.
CITEȘTE ȘI: Banalul pătrunjel ne ajută să ținem doctorul la distanță
Arțar, paltin (Acer platanonides) arbore din familia Aceraceae, este întâlnit frecvent în pădurile noastre și prin parcuri. Este prețuit de săteni pentru lemnul său omogen, alb cu nuanțe gălbui, cu aspect mătăsos, folosit pentru confecționarea mobilerului, uneltelor și obiectelor casnice. Seva dulce, abundentă primăvara, obținută prin crestarea tulpinilor era căutată de copii. Scoarța conține saponine.
CITEȘTE ȘI: Beneficiile smochinelor pentru sănătate
Frunzele, vârfurile ramurilor tinere și, mai ales scoarța se foloseau în multe zone pentru obținerea pigmentului negru pentru vopsit (fibre textile). În acest scop se utilizau diferite amestecuri: arțar, funingine, mușuroi de cârtițe și piatră acră (sulfat de alumină și potasiu) sau, o altă variantă: arțar, arin, piatră acră și calaican, ori arțar, nuc, sovârf.
În unele părți, „fluturii de arțar”(fructele cu aripi divergente) fierți în apă se foloseau pentru combaterea dizenteriei, diareei sau hemoragiilor sau pentru închiderea plăgilor. Se bea decoctul din coji sau cojile macerate în rachiu. Pentru „dor la inimă” se fierbeau flori de arțar și se beau dimineața și seara.
Tradiții și legende românești
Meșterii populari foloseau mult lemnul de paltin. În ținutul Dornelor este menționat în variante de legendă a cucului: paltinul transformă pe tăietorul de lemne și pe soția sa cea lacomă în păsări: cuc, respectiv pupăză. Sau Din trupurile feților frumoși cu părul de aur au crescut paltini, iar cu fluere de paltin li se doineau nenorocirile, scrie Valer Butură în „Enciclopedie de etnobotanică românească”, Editura Științifică și enciclopedică, București 1979.
CITEȘTE ȘI: Un amestec din smochine și miere te ajută să scapi de durerile de dinți
În locul unui paltin a clădit domnitorul Ștefan cel Mare una din mănăstirile sale, este vorba de mănăstirea Putna, Județul Suceava.
În alte legende românesti, paltinul este blagoslovit de Sf. Sisoe să stea „înaintea bisericii” și, prin sunetul toacei făcute din lemnul său, să adune „norodul la biserică” . De atunci – spune legenda -, „paltinul este un copac binecuvîntat, sfânt și onorat”, fără de care “nu se poate face în biserică nicio liturghie”
Dar nu doar toaca de paltin are această dublă calitate magică (de a aduna oamenii și de a alunga duhurile rele), ci orice instrument făcut din lemn de paltin: într-o doină bihoreană, cu un fluier de paltin este adunată „toata lumea” .
Și, desigur nu uităm pe ciobanul din balada „Miorița” care, în descrierea nunții sale către mioară, specifică: „Soarele și Luna mi-au ținut cununa/ Și-am avut nuntași/ Brazi și păltinași”.
Autor: Corina Gheorghe
Foto: Pixabay.com
