Industria de armament se bazează pe munca pensionarilor. Nu pe cea a „specialilor”! ROMARM are 441 de astfel de profesioniști cu rol major în producție

În România, industria de armament rezistă cu ajutorul pensionarilor care au acceptat să muncească în continuare, deși au ajuns la vârsta la care ar trebui să se retragă și să se bucure de o perioadă mai liniștită. Fără sprijinul lor, acest domeniu ar intra într-un blocaj total, cauzat de lipsa lucrătorilor calificați. Companiile specializate în producția de tehnică de apărare întâmpină dificultăți în recrutarea personalului, tinerii nefiind dornici să activeze într-un astfel de domeniu. Calificări precum artificieri, armurieri, pirotehnicieni nu prea încântă noile generații.

Îmbătați de iluziile vândute în social media, cei care acum se pregătesc să își facă debutul în carieră visează la profesii „foarte bănoase” și care necesită un minim efort.

A munci într-o fabrică de armament nu este alternativa pe care tinerii o iau în calcul atunci când ajung la vârsta care le permite să lucreze, iar obținerea unor calificări așa cum sunt cele amintite mai sus reprezintă ultima soluție la care se gândesc. Așa se și explică faptul că mulți dintre cei care finalizează liceul, indiferent de nivelul de pregătire pe care îl au, aleg să urmeze cursurile unei facultăți, iar după obținerea diplomei ajung să lucreze ca… necalificați în diferinte domenii.

Revenind însă la subiectul legat de pensionarii care continuă să muncească, este important de analizat cauzele care conduc la acest fenomen, dar și consecințele lui pe termen lung.

Deși există tendința de a acuza faptul că noile generații nu-și pot face loc pe piața muncii din cauza „dinozaurilor” care nu ies din activitate, lucrurile sunt mult mai profunde și ne indică existența unor deficiențe majore în ceea ce privește pregătirea viitorilor angajați.

În contextul actual, în care se pune tot mai mare accent pe dezvoltarea sistemelor de apărare, dar și pe extinderea investițiilor, industria de armament trebuie să devină o prioritate pentru statul român, care are obligația de a gândi programe menite să soluționeze problema deficitului de personal.

În cazul în care nu se vor lua măsuri urgente, țara noastră riscă să piardă, din nou, o mare oportunitate economică. Dacă vrem să contăm cu adevărat în Europa, este necesar să identificăm acele sectoare cheie pe care le putem extinde și care pot genera plusvaloare în economia națională. Iar industria de armament este un astfel de sector.

Din păcate, nu vom putea face lucrul acesta dacă nu se acționează din timp astfel încât să nu se ajungă la momentul în care rămânem fără cea mai importantă resursă: cea umană.

ROMARM are 441 de angajați care cumulează pensia cu salariul

„SAUR 2” este a doua generație de transportoare blindate de trupe dezvoltată de ROMARM

La ROMARM, principalul furnizor românesc de tehnică de apărare, din cei 5.690 de angajați, atât cât numără compania la nivel național, 441 cumulează pensia cu salariul. Și nu discutăm despre acei pensionari „speciali”, care au încheiat o carieră la 45 de ani pentru a se angaja din nou pe un „post călduț” la stat, ci despre niște profesioniști cu calificări deosebite care au stagiu complet de cotizare, au atins și vârsta standard de pensionare, dar care trebuie să lucreze în continuare deoarece nu prea mai are cine să-i înlocuiască.

În cadrul CN ROMARM nu există angajați care primesc pensie specială. Numărul de persoane care cumulează pensia cu salariul este generat de imposibilitatea obiectivă de recrutare și angajare de personal care să fie calificat pentru a desfășura activitate în domeniul producției de echipamente și produse militare: artificieri, armurieri, pirotehnicieni, specialiști în producția de armament și muniții etc”, ne-a explicat Bogdan Emanuel Hera, directorul general ROMARM.

De exemplu, Uzina Mecanică Cugir, una dintre unitățile mari aflate în subordinea CN ROMARM, are în prezent 977 de angajați, iar 33 dintre aceștia sunt pensionari care lucrează în continuare.

Fabrica a cărei istorie se întinde pe o perioadă de peste 225 de ani este implicată în producția de muniție tip NATO, având un rol major în industria de armament din regiune. Faptul că o unitate strategică, așa cum este cea de la Cugir, are un număr atât de mare de angajați pensionari reprezintă o problemă în contextul în care acești oameni nu vor mai putea rămâne pentru prea mult timp în activitate.

Mulți vor spune că tinerii nu vor să muncească într-o astfel de fabrică din cauza salariilor mici. Realitatea îi contrazice însă, având în vedere că media lefurilor încasate de personalul de la Cugir, dar și de cel din restul filialelor ROMARM, atinge o medie de 6.400 de lei. Și sunt angajați care pot câștiga mai mult decât această sumă, având în vedere că remunerațiile depind de mai mulți factori.

Nu discutăm despre mii de euro, dar discutăm despre un salariu decent pentru România, iar statul ar trebui să învețe să-și pună în valoare acest avantaj astfel încât să poată atrage tineri în industriile pe le mai administrează.

În multinaționalele care și-au deschis unități de producție în România, cele mai multe venituri depășesc cu puțin salariul minim pe economie. De asemenea, mulți dintre cei care au ales să lucreze în diferite țări străine încasează undeva la câteva sute de euro, iar din acești bani trebuie să aloce o sumă importantă și pentru plata chiriilor, mâncare etc.

Prin urmare salariul oferit în industria de armament este unul normal pentru vremurile pe care trăim. E drept că, având în vedere importanța acestui sector, s-ar putea lua măsuri astfel încât veniturile angajaților să crească, iar locurile de muncă din industrie să devină mult mai atractive.

ROMARM produce muniții calibru mediu, în diferite variante, pentru tunul de bord montat pe avioane, tunurile, instalațiile navale și diferite sisteme antiaeriene ce pot fi montate inclusiv pe vehicule blindate

O altă unitate subordonată ROMARM, ELECTROMECANICA SA Ploiești are în prezent 78 de angajați care cumulează pensia cu salariul, numărul total al salariaților fiind de 351.

Și la filiala METROM SA, dintr-un număr de 87 de angajați, atât cât are compania, 46 sunt deja persoane ieșite la pensie care lucrează în continuare.  De asemenea, la AUTOMECANICA Moreni, activează 36 de pensionari, dintr-un număr total de 289 de salariați.

Iar aceste situații nu se întâmplă doar în cazul CN ROMARM.

Și la IOR București, o altă companie implicată și în fabricarea unor produse destinate industriei de armament, numărul pensionarilor este unul ridicat. Din datele furnizate de conducerea societății, rezultă faptul că din cei 157 de angajați din producție, 65 sunt pensionari. Și în cazul personalului TESA, numărul acestora este semnificativ: 26 de angajați, dintr-un total de 91 de salariați.

Toate aceste date construiesc o imagine care evidențiază un fenomen îngrijorător. Așa cum am menționat și la început, industria de armament din România se bazează pe munca pensionarilor, iar statul trebuie să țină cont de această realitate și să vină urgent cu o soluție astfel încât să nu asistăm la o criză de angajați în această industrie, criză care ar putea afecta grav întregul sector.

Autor: Ștefania Enache
Foto: CN ROMARM

Mai multe articole

Știrile zilei