Parteneriat între S.C.M. și Teatrul Național din Timișoara

Teatrul Național din Timișoara și S.C.M. Timișoara au început, în premieră, un exercițiu al colaborării, din dorința de a oferi comunității o platformă de întâlnire, dialog și evoluție.

Aparent acționând în sfere distincte de interes, cele două instituții gravitează în jurul unui numitor comun: performanța. În egală măsură, atât teatrul, cât și sportul devin valoroase pentru comunitate, doar atunci când sunt motivate de susținerea unui public activ.

De asemenea, acest parteneriat reprezintă o formulă de recunoaștere și validare a Culturii și a Sportului ca motoare de dezvoltare comunitară și urbană. Mesajul care definește acest parteneriat este ÎMPREUNĂ SCRIEM URMĂTORUL ACT.

În siajul acestui motto, clubul sportiv își reînnoiește echipamentul, utilizând grafic elemente decorative ale Sălii Mari a Teatrului Național, precum și detalii arhitecturale ale Palatului Culturii, sediul Teatrului Național. De asemenea, întreaga imagistică a clubului face trimitere la identitatea și istoria Teatrului Național din Timișoara.

Teatrul Naţional dorește foarte mult o deschidere cât mai largă către comunitate. Fără educație, cultură și sport nu putem dezvolta o societate echilibrată și integră, capabilă să reziste dezinformării care ne asaltează din toate părțile. Acest parteneriat are capacitatea de a oferi toate reperele necesare pentru a consolida o comunitate alcătuită din indivizi responsabili, cu gândire critică și capabili de a acționa împreună pentru binele comun”, a declarat Ion Rizea, managerul Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara.

El a scos în evidență și motivele grafice care se regăsesc pe noile echipamente ale handbaliștilor S.C.M. Timișoara – parte din motivele arhitectonice din Sala Mare.

Astfel, această colaborare depășește granițele unei simple lansări de echipament sportiv, fiind concepută pentru a deveni un simbol de durată al Timișoarei, din punct de vedere vizual și cultural. Obiectivele principale ale acestei colaborări vizează transformarea unui element esențial al patrimoniului cultural al orașului într-un vector de imagine puternic, capabil să consolideze poziția Timișoarei pe harta națională și internațională. Dincolo de un eveniment de branding, colaborarea dintre cele două organisme își propune să conecteze publicul, aducând iubitorii sportului în sălile de teatru și, în egală măsură, subliniind valorile fair-play-ului și ale disciplinei sportive în spațiul cultural.

Reușita acestei colaborări este un semn de maturitate. Timișoara, în percepția tuturor, este un oraș premium, și e obligatoriu să fie bine reprezentat în toate sferele de activitate, cu atât mai mult în domenii foarte vizibile, precum cultura și sportul. Cultura și sportul sunt cu oameni și despre oameni. Sunt locurile unde oamenii se întristează, se bucură, râd, plâng, locuri care îi rup de cotidian”, a menționat Alexandru Dedu, managerul S.C.M. Timișoara.

Primul eveniment în care cele două instituții vor colabora este  Cupa „Poli” la Handbal. Competiția va începe vineri, 14 august 2026, la Sala Sporturilor „Constantin Jude”.  Îndrăgitul actor al Teatrului Național, Matei Chioariu, va prelua rolul de maestru de ceremonii și va prezenta lotul echipei de handbal, vineri, cu începere de la ora 19:00, unificând cele două lumi pe aceeași scenă.

În continuare, odată cu începerea stagiunii 2026 – 2027, atât S.C.M. Timișoara, cât și Teatrul Național vor promova și vor facilita accesul la evenimentele partenerului și, totodată, vor organiza evenimente în colaborare.

Foto: Adrian Pîclișan / TNTm

Mai multe articole

Știrile zilei