Medicii MFR protestează la Palatul Cotroceni

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Medicii de Medicină Fizică și Reabilitare (MFR) protestează, joi, la Palatul Cotroceni. Ei încearcă astfel să atragă atenția asupra pericolului major care apare în tratarea pacienților. Specialiștii acuză faptul  că modificările aduse în Camera Deputaților la Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 66/2024 dau liber malpraxisului în Sănătate.

CITEȘTE ȘI: OUG 66 dă liber malpraxisului în Recuperarea Medicală. Dacă nu se iau măsuri urgente, pacienții sunt în pericol!

După ce proiectul de lege a trecut de Senat în formă corectă, deputații au făcut o serie de modificări care scot din circuitul diagnosticul şi stabilirea planului de tratament al pacienţilor medicii MFR, introducându-I pe fiziokinetoterapeuţi. Aceștia primesc astfel dreptul de a lua decizii medicale fără să mai fie nevoie de aprobarea unui medic MFR.

Protestul de la Palatul Cotroceni este anunțat pentru ora 13.30, iar cadrele medicale prezente vor cere preşedintelui României să nu promulge legea şi să o retrimită în Parlament pentru revizuire.

CITEȘTE ȘI: Pentru deputații din comisiile de Sănătate și Muncă, interesul pacientului român nu există! Medicii MFR, înlăturați „pe mutește” din stabilirea schemei de tratament

Cum a fost modificată OUG 66

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 66/2024 prevedea, în forma iniţială, că ” Asiguraţii beneficiază de activităţi de fizioterapie, stabilite în condiţiile art. 25 din Legea nr. 229/2016 privind organizarea şi exercitarea profesiei de fizioterapeut, precum şi pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Fizioterapeuţilor din România, cu modificările ulterioare, pe baza recomandărilor medicale, cu sau fără contribuţie personală, în condiţiile prevăzute în contractul-cadru şi în normele sale de aplicare.

CITEȘTE ȘI: Senatorii au reparat OUG 66 care dădea liber malpraxisului în Recuperarea Medicală. Medicul de specialitate este cel care stabilește tratamentul pacientului, nu fizioterapeutul!

Articolul 25 din  Legea nr. 229/2016 privind organizarea şi exercitarea profesiei de fizioterapeut, invocat în OUG, menţionează: „Activităţile specifice de fizioterapie de care beneficiază persoanele asigurate în sistemul naţional de asigurări sociale de sănătate sunt stabilite prin negociere între Colegiul Fizioterapeuţilor din România, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi sunt prevăzute în Contractul-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei de specialitate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, fiind decontate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate”.

CITEȘTE ȘI: Pseudo doctorii fac presiuni pentru a prelua controlul în Sănătate. Miza sunt banii sistemului sanitar din România

La Camera Deputaţilor, care este for decizional, prevederea a fost modificată, fiind eliminată referirea explicită la articolul 25 din Legea nr. 229/2016 privind organizarea şi exercitarea profesiei de fizioterapeut, înlocuirea formulării referitoare la „activităţi de fizioterapie” cu „servicii de fizioterapie”, dar şi prin înlocuirea formulării „pe baza recomandărilor medicale” cu „conform planului terapeutic, pe baza prescripţiei medicale şi a diagnosticului clinic stabilit de către medicul de specialitate curant sau medicul prescriptor”.

CITEȘTE ȘI: Pacienții trebuie să știe că fizioterapeuții și kinetoterapeuții nu sunt pregătiți pentru a pune un diagnostic. Nu au competența să recomande un plan de tratament!

În varianta Camerei Deputaţilor, articolul are umătoarea formă: „Asiguraţii beneficiază de servicii de fizioterapie, conform planului terapeutic, pe baza prescripţiei medicale şi a diagnosticului clinic stabilit de către medicul de specialitate curant sau medicul prescriptor, servicii stabilite în conformitate cu prevederile Legii nr. 229/2016 privind organizarea şi exercitarea profesiei de fizioterapeut, precum şi pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Fizioterapeuţilor din România, cu modificările ulterioare, în condiţiile prevăzute în contractul-cadru şi în normele sale de aplicare.”

În acest context, medicii MFR au anunţat pentru joi, între orele 13.30  și 15.30, la Palatul Cotroceni, intrarea din Bulevardul Geniului nr. 1, o adunaree publică în legătură cu promulgarea legii Pl-x NR.442/2024 votată în Parlament pe 19.03.2025 prin care se permite oricărui medic din orice specialitate să întocmească planul de recuperare/ reabilitare.

CITEȘTE ȘI: Kinetoterapeuții nu sunt medici, dar unii dintre ei se prezintă astfel în fața pacienților. De ce nu intervine Ministerul Sănătății?

Astfel, se eludează competenţele şi formarea profesională strictă care se realizează în cinci de rezidențiat și se finalizează cu un examen de specialitate a unui medic specialist în Medicină Fizică şi Reabilitare”, acuză organizatorii acțiunii de protest.

Autor: Isabela Nicolescu
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

 

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Mai multe articole

Știrile zilei