Pe urmele lui Mihai Viteazul la Alba Iulia

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei organizează, vineri 1 noiembrie, ghidaje şi sesiuni informative gratuite, atât în perimetrul cetăţii, cât şi în sala dedicată domnitorului Mihai Viteazul.

În acest an se împlinesc 425 de ani de la intrarea în Alba Iulia a domnitorului. Ghidajele şi sesiunile informative au loc vineri din două în două ore, cu plecarea din Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Alba Iulia.

Participarea este gratuită. Accesul în Sala Mihai Viteazul fiind limitat la 30 de persoane odată, se pot face înscrieri telefonic sau prin e-mail.

În data de 1 noiembrie, cu ocazia împlinirii a 425 de ani de la intrarea triumfală a voievodului Mihai Viteazul în Cetatea Alba Iulia, Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei oferă tuturor celor interesaţi, localnici şi turişti, ghidaje şi sesiuni informative gratuite, atât în perimetrul cetăţii, cât şi în sala dedicată domnitorului, parte din expoziţia permanentă a instituţiei muzeale”, spun reprezentanții instituției.

Traseele propuse de organizatori urmăresc parcursul real al lui Mihai Viteazul în cetate respectând informațiile istorice, de asemenea vor fi prezentate detalii despre perioada şederii la Alba Iulia, în Palatul Principilor, contextul istoric şi relatări din epocă

La 1 noiembrie 1599, voievodul Mihai Viteazul a intrat în Alba Iulia, după victoria asupra lui Andrei Bathory în bătălia de la Şelimbăr, Transilvania intrând astfel sub stăpânirea domnului muntean. El s-a proclamat „Domn din mila lui Dumnezeu al Ţării Româneşti şi al Ardealului”.

La Alba Iulia, Mihai Viteazul a organizat Cancelaria, care a început să emită, pentru prima dată în Transilvania, acte oficiale în limba română, alături de cele în latină şi slavă.

Domnitorul a pus la Alba Iulia bazele uneia dintre cele mai importante instituţii culturale româneşti din Transilvania, Mitropolia Bălgradului. Într-un timp record, el a reuşit să construiască o nouă catedrală şi clădirile aferente pentru mitropolie, demolate mai apoi de austrieci.

Aceştia au ridicat în prima jumătate a secolului al XVIII-lea o nouă cetate, cea care există astăzi, iar mulţi turişti, şi chiar localnici, fac o confuzie între Poarta a III-a, cea mai impunătoare, şi cea existentă în timpul lui Mihai Viteazul.

Autor: Bella Steriadis
Foto: Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei

 

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Mai multe articole

Știrile zilei