Personalul angajat pe perioada pandemiei poate rămâne în sistemul medical

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Vești bune pentru cei care au fost angajați în sistemul sanitar pe perioada pandemiei. Chiar dacă inițial posturile au fost pe perioadă determinată, serviciile celor încadrați astfel fiind necesare pe timpul pandemiei, Ministerul Sănătății va face toate demersurile pentru ca salariații respectivi să rămână în sistem.

Ministrul Alexandru Rafila a anunțat că personalul medical, inclusiv cel din direcţiile de sănătate publică, care a fost angajat suplimentar pe perioada pandemiei, ar putea rămâne să lucreze în sistem, apreciind că este nevoie de specialişti în acest domeniu.

Ne preocupă foarte mult acest aspect, atât la nivelul unităţilor medicale, cât şi la nivelul direcţiilor de sănătate publică. Mie mi se pare normal şi noi vom face, ca minister al Sănătăţii, toate demersurile necesare către Guvernul României şi către Parlamentul României încât să găsim o soluţie de continuitate pentru aceşti oameni, care au ajutat în mod efectiv, care au demonstrat că sunt profesionişti şi mi se pare o nedreptate ca raporturile lor de muncă să înceteze odată cu încetarea acestei pandemii. Cred că avem nevoie de profesionişti în sănătate şi, cu atât mai mult, de cei care au dovedit prin ceea ce au făcut, timp de doi ani de zile, că pot să-şi facă cu foarte multă dedicaţie şi profesionalism meseria”, a explicat oficialul.

De altfel, prof.univ.dr. Alexandru Rafila speră ca, odată cu încheierea pandemiei, autorităţile să se implice mai mult în asigurarea de servicii medicale care să fie cât mai apropiate de cetăţeni, menţionând că la reuniunea miniştrilor Sănătăţii din Uniunea Europeană s-a discutat despre cum vor fi integrate activităţile medicale în toate tipurile de activităţi economice şi sociale.

Sper ca în curând să lăsăm în spate pandemia, să revenim la o viaţă normală, şi atunci atât noi, de la nivelul Ministerului Sănătăţii, cât şi autorităţile locale – sau poate mai ales autorităţile locale – ar trebui să dezvolte acest concept de asigurare a accesului la servicii de sănătate, fie că discutăm de asistenţa medicală primară, de asistenţa medicală ambulatorie sau de serviciile spitaliceşti. Şi acestea trebuie să fie cât mai aproape de cetăţeni, să fie de bună calitate, să existe o politică de resurse umane (…). Integrarea activităţilor medicale în toate tipurile de activităţi economice şi sociale este extrem de importantă, o să fie viitorul în Uniunea Europeană”, a punctat ministrul Sănătății.

Autor: Sofia Filip
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

 

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Mai multe articole

Știrile zilei