Premieră într-un spital din Suceava. Un pacient de 240 de kilograme a fost operat utilizându-se un aparat de tip „cell-saver”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Un pacient de 240 de kilograme a fost operat cu succes de medicii Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” (SJU) Suceava. Intervenția chirurgicală ortopedică a necesitat utilizarea, în premieră în judeţ, a unui aparat de tip „cell-saver” pentru auto-transfuzie. 

Bărbatul de 41 de ani cu obezitate morbidă a fost implicat într-un accident rutier în urmă cu două săptămâni, iar investigaţiile efectuate în UPU au identificat o fractură la nivelul şoldului stâng ce necesita intervenţie chirurgicală ortopedică (fractură de cotil stâng cu deplasare mare, echivalentă cu o separare a articulaţiei şoldului.

Acesta este pacientul cu greutatea cea mai mare operat până acum în Secţia de ortopedie a SJU Suceava.

Echipa operatorie a fost formată din medicii ortopezi Marius Grămadă, Ciprian Puha, Rareş Voinea, medicii anestezişti Vasilcovici Adrian, Stănescu Dorin şi asistenţii medicali Panciuc Dana şi Jureschi Anca. 

CITEȘTE ȘI: Medicii de la Târgu Mureş au realizat două transplanturi de cord în doar 24 de ore

A fost o adevărată provocare pentru personalul medical întrucât intervenţia a necesitat pat special, masă operatorie specială, au fost folosite cele mai mari instrumente şi chiar şi aşa am fost la limita tehnologiei. De asemenea, investigaţiile imagistice s-au efectuat cu dificultate din cauza circumferinţei abdominale a pacientului care nu permitea trecerea prin scanerul computer tomografului. Intervenţia a durat aproximativ şase ore. Numai instalarea pacientului pe masa de operaţie a durat 45 de minute şi a necesitat şapte persoane”, a explicat purtătorul de cuvânt al SJU Suceava, dr Dan Teodorovici.

Medicul a mai spus că, în condiţiile în care riscul de sângerare masivă la un astfel de pacient era ridicat, echipa ATI a hotărât folosirea, în premieră, a unui dispozitiv aflat în dotarea spitalului, achiziţionat din fonduri proprii, de tip „cell-saver”, pentru a recupera o parte din sângele pierdut intraoperator şi a-l transfuza înapoi pacientului.

În timpul intervenţiei, pacientul a pierdut aproximativ trei litri de sânge, din care s-a reuşit recuperarea, procesarea şi transfuzarea a aproximativ un litru concentrat eritrocitar.

Evoluţia pacientului a fost favorabilă până în acest moment, dar este necesară supravegherea lui în continuare deoarece riscul de a dezvolta complicaţii majore este ridicat.

Autor: Sofia Filip
Foto: Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Mai multe articole

Știrile zilei