Străbunicii noștri, care nu dispuneau de rezultatele unei industrii farmaceutice super-tehnologizate, de medicamente de ultimă generație, patentate în laboratoare utilate ca niște nave spațiale, se bazau pe cunoștințele adunate în mii de ani de observare a naturii.
Ciclul anotimpurilor, al plantelor, obiceiuri ale animalelor, încercări succesive au furnizat noțiuni și informații pe care s-au bazat multe din descoperirile care au dus la medicamentele din cutiuțele cochete din rafturile farmaciilor de azi. Poate ar fi de interes să aruncăm o privire asupra precursorilor medicamentelor din prezent.
Salvie, popular jaleș ( Salvia oficinalis) este o plantă ierboasă din familia Labiatae, cu miros puternic, originară din regiunea mediteraneană, cultivată prin grădini și în câmp pentru scopuri medicinale. Frunzele conțin ulei etric, saponine, componente amare, tanin, acid oleanolic, rezine și muși alți compuși, notează Valer Butură, în lucrarea „Enciclopedie de etnobotanică românească”, Editura Științifică și enciclopedică, București 1979.
Ce boli poti trata cu ajutorul salviei?
Era un leac obișnuit contra durerilor în gât: se obținera prin fierbere un decoct cu care se făcea gargară. Frunzele pisate și amestecate cu unt se puneau în bandaje care se legau la gât în zona amigdalelor dar și pentru alte umflături în zona gâtului. Frunzele crude se puneau pe tot felul de bube. Decoctul plantei se ținea în gură pentru calmarea durerilor de dinți, sau se clătea gura în caz de inflamarea gingiilor. Se punea în scăldători la copiii slăbiți sau împotriva reumatismului.
În nordul Moldovei, ceaiul din frunze de salvie se folosea pentru întărirea ochilor și auzului iar compresele pentru dezumflarea nasului. Se mai folosea pentru combaterea răgușelii, a durerilor în gât sau a tusei.
Tulpinile florifere se fierbeau și din decoct se bea un pahar pe stomacul gol ca leac pentru transpirația excesivă.
Există și varietate salvie de câmp (Salvia pratensis) care crește pe coline aride în fânețe și pășuni uscate, în poieni și tufișuri. Zeama grosă rezultată prin fierberea unei cantități mai mari de tulpini florifere, amestecată cu spirt se întrebuința ca unguent în cazuri de slăbiciune sau dureri de picioare. La Rășinari se fierbeau trei fire într-o jumătate de litru de apă și decoctul se bea îndulcit pentru ameliorarea simptomelor tuberculozei.
Țăranii își salvau animelele cu ajutorul salviei
O atenție specială primeau și animalele. Salvia era folosită și pentru tratarea acestora. De exemplu, în cazul febrei aftoase, se pisa salvia cu sare și se pune amestecu cu o pânză în interiorul buzelor. Atunci când „zăceau de picioare” le băgau în troacă cu decoct de salvie.
Autor: Corina Gheorghe
Foto: Pixabay.com
