Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan este sărbătorit pe 8 mai şi pe 26 septembrie. Sărbătoarea din 8 mai este legată de o minune care se petrecea la mormântul Sfântului Ioan în fiecare an la această dată: ieşirea unei pulberi strălucitoare care era folosită de credincioşi spre vindecare.
„Pescarii de oameni”
Ioan era din Galileea, fiu al lui Zevedeu și Salomeei, frate al Apostolului Iacov, unul dintre cei doisprezece Apostoli, cel care s-a rezemat la Cină de pieptul lui Iisus.
A scris Evanghelia ce poartă numele său, Apocalipsa și două Epistole. După unii istorici el s-a mutat la Domnul în timpul împăratului Traian, după alții în timpul împăratului Domețian, ajungând la o vârstă de peste o sută de ani
Potrivit Tradiției, Salomeea, mama lui Ioan și a lui Iacob, era una dintre cele trei fiice ale Dreptului Iosif, logodnicul Fecioarei Maria, din prima căsătorie a acestuia. Astfel, fiii acestei femei, amintită printre mironosiţele care au primit vestea Învierii Domnului, erau nepoţi de soră ai Mântuitorului.
Din Evanghelii știm că, după ce Iisus i-a cheamat la apostolat pe Andrei şi fratele mai mare al acestuia, Petru, au răspuns chemării și Ioan şi Iacob. „Și Le-a zis Iisus: Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni! (Marcu 1, 17) . Și mergând puțin mai înainte a văzut pe Iacov al lui Zevedeu și pe Ioan fratele lui. Și ei erau în corabie dregându-și mrejele. Și i-a chemat pe ei îndată. Iar ei, lăsând pe tatăl lor Zevedeu în corabie cu lucrătorii s-au dus după El” ( Marcu 1, 19, 20).
Împreună cu Petru și cu Iacov, Ioan se află în imediata apropiere a Mântuitorului chiar și în momente în care erau puțini ucenici prin preajmă: Schimbarea la față pe Muntele Tabor. Dar aleargă și să pună masa pentru Cina cea de Taină, este cel care se sprijină de pieptul lui Iisus în timpul Cinei, Îl însoțește până în curte la Anna, rămâne cu Maica Domnului la picioarele Crucii, ajunge printre primii la Mormânt după ce femeile mironosițe aduc vestea că trupul lui Iisus nu mai este.
După Înviere, rămăne lângă Fecioara Maria până al finalul vieții acesteia, ajungând apoi în Efes, aduce cuvântul Domnului în Asia Mică.
Unul din cei trei stâlpi ai Bisericii
Sfântul Apostol Pavel îl numeşte, alături de Petru şi de Iacob, unul din cei trei stâlpi ai Bisericii (Galateni 2, 9) care i-au întins mâna dreaptă ca semn al frăţietăţii şi împărţirii slujirii apostolice.
Sfântul Ioan Teologul a fost exilat, pe vremea împăratului Domiţian, în insula Patmos.
Teologul Clement din Alexandria, care a trăit pe la mijlocul secolului al II-lea e.n., spune despre Sfântul Ioan că, după întoarcerea din exil, a continuat slujirea de apostol, vizitând împrejurimile, punând acolo episcopi (supraveghetori ai comunităţilor de creştini), întemeind comunităţi creştine (biserici) şi împăcând pe fraţi.
Unii istorici ai bisericii afirmă că Evanghelia Sfântului Ioan ar fi fost scrisă de acesta la solicitarea creştinilor care doreau să ştie de activitatea Mântuitorului înainte de prinderea Sfântului Ioan Botezătorul. Clement Alexandrinul consideră scrierea lui Ioan drept o „Evanghelie duhovnicească”, spre deosebire de celelalte trei, care se concentrează pe faptele pământeşti ale lui Hristos. Sfântul Irineu al Lyonului ne spune că Evanghelia a fost scrisă la Efes. Singura carte eminamente profetică a Noului Testament, Apocalipsa, este atribuită în mod tradiţional tot Sfântului Ioan Evanghelistul.