Siguranța clădirilor și dezvoltarea urbană sustenabilă, în centrul noilor politici implementate prin Codul Urbanismului

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației consolidează, prin noul Cod al Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (CATUC), două direcții esențiale pentru dezvoltarea comunităților: creșterea siguranței și rezilienței fondului construit și integrarea criteriilor de sustenabilitate în planificarea urbană.

Legea a fost elaborată de Ministerul Dezvoltării și adoptată în Parlament, la propunerea Guvernului. Prevederile actului normativ intră în vigoare săptămâna viitoare.

CITEȘTE ȘI: Codul Urbanismului introduce taxa pentru marii dezvoltatori imobiliari. Fondurile colectate sunt utilizate pentru investiții în infrastructură, creșe, drumuri sau utilități

„Prin noile reglementări, am pus bazele unei reforme care schimbă modul în care privim dezvoltarea localităților. Siguranța construcțiilor trebuie urmărită pe întreaga lor durată de viață, iar dezvoltarea urbană trebuie să însemne mai mult decât noi suprafețe construite. Avem nevoie de infrastructură, mobilitate, spații verzi și servicii publice care să crească în același ritm cu localitățile unde trăim”, a declarat ministrul dezvoltării, Cseke Attila.

CITEȘTE ȘI: Codul Urbanismului introduce un termen limitat pentru intrarea în legalitate a construcțiilor realizate fără autorizație

Noile reglementări urmăresc o abordare preventivă, bazată pe monitorizarea stării construcțiilor, responsabilizarea administratorilor și planificarea dezvoltării localităților în raport cu nevoile reale ale comunităților.

Pentru clădirile de interes public, precum școli, spitale, centre culturale și alte imobile destinate serviciilor publice, accentul este pus pe prevenție, mentenanță și evaluarea tehnică a construcțiilor, astfel încât eventualele vulnerabilități să poată fi identificate înainte de a deveni riscuri pentru utilizatori.

CITEȘTE ȘI: Codul Urbanismului introduce notificarea autorității locale și aprobarea tacită pentru anumite lucrări de construire

O a doua noutate inclusă în lege este dezvoltarea sustenabilă a localităților. Conform actului normativ, mobilitatea, infrastructura, protecția mediului și calitatea spațiului urban vor fi prioritare. În acest sens, planificarea urbană trebuie să urmărească inclusiv dezvoltarea transportului public și a mobilității durabile, crearea unor condiții favorabile deplasărilor pietonale și cu bicicleta, protejarea și dezvoltarea spațiilor verzi, corelarea noilor dezvoltări cu infrastructura existentă și cea planificată, limitarea dezvoltărilor dezechilibrate, care generează presiune suplimentară asupra serviciilor publice, îmbunătățirea calității mediului și a spațiilor în care trăiesc cetățenii.

CITEȘTE ȘI: Codul Urbanismului implementează sistemul indicilor de referință pentru a stabili prețul investițiilor

Autoritățile administrației publice locale au, astfel, un rol esențial în adaptarea reglementărilor locale la obiectivele stabilite prin noul cadru legislativ în așa fel încât dezvoltarea unui cartier să nu mai fie evaluată exclusiv prin numărul și dimensiunea clădirilor care pot fi construite, ci și prin calitatea spațiului public, accesul la transport, infrastructură și servicii, precum și prin impactul asupra mediului și comunității.

Autor: Victoria Preda
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

CITEȘTE ȘI: Codul Urbanismului intră în vigoare în 15 zile. Ce schimbări importante aduce?

Mai multe articole

Știrile zilei