François Rabelais, umanistul francez care a trăit în secolele al XV-lea și al XVI-lea, a avut o viață plină. A devenit cunoscut pentru opera sa majoră, Gargantua și Pantagruel, dar și datorită carierei de medic. I-a plăcut să studieze și a făcut mari sacrificii pentru a avea acces la informație. A călătorit, a intrat în rândul clerului, a obținut mai multe diplome universitare și a scris, satirizând acid moravurile vremurilor în care a trăit. A fost una dintre cele mai reprezentative personalități ale Renașterii.
Opera lui Rabelais este una dintre capodoperele universale, o lucrare de dimensiuni gigantice, la fel ca mărimea personajelor sale. Dincolo de umorul spumos, adesea obscen, se desfășoară dezbateri serioase cu privire la educație, politică și filosofie. Povestind aventurile spumoase ale celor două personaje, autorul nu face altceva decât să pună în prim-plan figuri tipice ale societății contemporane și aluzii critice la evenimentele vremii.
Există însă informații despre viața lui François Rabelais, care vin să confirme personalitatea puternică a acestui om născut în vremea Renașterii și sacrificiile pe care acesta le-a făcut pentru a i se permite să studieze, să cerceteze.
S-a născut în 1494, în Chinon, pe râul Vienne, afluent al râului Loara. Încă din momentul nașterii i s-a hotărât soarta, fiind destinat vieții călugărești. Tatăl său a vrut astfel să salveze moștenirea familiei. Pasiunea pentru cunoaștere avea să-l determine să se lupte cu soarta și să aleagă un alt drum.
Probleme cu autoritățile ecleziastice
Familia sa l-a obligat să intre în mănăstire. Astfel că, în jurul anului 1510, a devenit novice în mănăstirea La Baumette, apoi s-a alăturat mănăstirii din Puy-Saint-Martin pentru a deveni călugăr franciscan.
În această mănăstire a studiat dreptul, istoria naturală, greaca și chiar medicina.
Ulterior, s-a alăturat Ordinului Sfântului Benedict.
Anii petrecuți în mănăstire sunt grei, personajele operelor sale inspirându-se din lumea alcoolicilor, a săracilor cu duhul, a călugărilor soioși, cunoscuți în aceste locuri.
Setea lui de a învăța, însă, nu are limite. Vrea să aibă libertatea de a călători și să profite de călătoriile sale pentru a merge la universități. A devenit apoi preot laic, adică preot atașat fără ordine, timp de doi ani.
După această călătorie a părăsit Ordinul Sfântului Benedict, fără să fi cerut permisiunea, și s-a îndreptat către domeniul medical. Din această cauză a fost condamnat pentru apostazie, adică pentru negarea credinței creștine.
Peste ani, când deja era un medic cunoscut, prietenia cu Jean Dubellay, episcop al Parisului, îl va ajuta să obțină de la noul papă Ioan al III-lea absolvirea de a fi părăsit ordinul benedictinilor și aprobarea de a reintra într-o mănăstire, la liberă alegere. Totodată, va avea voie să practice medicina fără plată, dar fără permisiunea de a face operații sau cauterizări.
A promovat bacalaureatul în doar șase săptămâni
În 1530, François Rabelais s-a înscris la facultatea de medicină din Montpellier. La început, a promovat bacalaureatul, care era prima diplomă universitară la acea vreme și care se obținea în general după trei-patru ani de studii. Rabelais devine însă laureat la numai șase săptămâni de la însciere, scrie publicația franceză GEO. Această performanță ar putea fi explicată prin cunoștințele dobândite anterior din lecturi. Unii istorici mai menționează faptul că Rabelais ar fi studiat deja medicina la Paris, înainte de a merge la Montpellier.
Și-a publicat romanele sub pseudonim
Când cartea Pantagruel iese din tipar, numele scriitorului ei este Alcofribas Nasier. Este de fapt pseudonimul lui Rabelais. Alcofribas Nasier este anagrama numelui său adevărat, François Rabelais. În Gargantua, continuarea lui Pantagruel, găsim această propoziție asociată prenumelui Alcofribas: „ un medic savant nu putea să-și scrie numele pe coperta unei cărți atât de neserioase ”. Acest lucru sugerează că folosirea unui pseudonim i-a permis să facă o distincție clară între romanele sale și lucrările sale academice.
Rabelais a fost cenzurat pentru erezie
Prin opera sa, François Rabelais a fost dornic să denunțe războiul și violența, prezentând în același timp o satiră asupra religiei. Atât pentru ideile sale, cât și pentru expresiile sale brute, scriitorul a fost cenzurat în mod repetat de autoritățile religioase în timpul vieții sale. În 1543, lucrările Gargantua și Pantagruel au fost condamnate de facultatea de teologie de la Sorbona. În 1546, Cartea a treia, care urmează primele două romane ale sale, urmează, la rândul său, parcursul din catalogul cărților cenzurate. În cele din urmă, în 1552, a venit rândul Cărții a patra să atragă mânia teologilor.
Astăzi, opera lui Rabelais, ca importanță în literatura franceză, este comparată cu cea a lui Shakespeare în literatura engleză.
Francois Rabelais a murit în aprilie 1553, dar rămâne una dintre cele mai reprezentative personalități ale Renașterii.
Autor: Corina Gheorghe
Foto: Internet
