Doar o minune l-a salvat pe Liviu de la o viață în scaunul cu rotile sau, și mai rău, de la o moarte prematură. Iar minunea a fost înfăptuită de medicii de la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași. Băiețelul de doar 13 ani a avut nevoie de o intervenţie chirurgicală complexă din cauza unei formațiuni tumorale de 20 de centimetri, care cuprindea şapte vertebre.
După operație, copilul din Galaţi se simte bine, a făcut primii paşi şi se află în plin proces de recuperare.
„Se lăsa pe picior în jos și dacă îl atingeam nu-l simțeam. Când mergeam, îmi venea să cad jos. M-a durut mult. Mă simt mai bine acum. A trecut acum. Îmi place foarte mult să merg cu bicicleta. Am mai vorbit cu prietenii și le-am spus că vin săptămâna asta. Mergem să ne plimbăm cu bicicletele”, a mărturisit Liviu Gheorghiță.
La rândul său, Maria, mama copilului, a povestit că băiatul se plângea mereu de dureri. Femeia l-a dus la medicul de familie, iar acesta i-a prescris o cremă, pastile, dar tot nu i-au trecut durerile. „I s-a ameliorat puțin, și apoi am plecat și l-am rugat să-mi dea o trimitere la spital. M-am dus de urgență la Galați. Am stat două săptămâni acolo, și de acum m-au trimis la Iași. Ca orice părinte pentru copilul lui, ne-am rugat la Dumnezeu, am plâns, am suferit, și acum mulțumim lui Dumnezeu că e bine. În alte spitale unde am mai fost, nu am văzut așa ceva. Liniște, doctori și asistente foarte omenoase. Mi-a fost tare frică pentru că doctorul din Galați nu îi dădea șanse. Că s-ar putea să rămână paralizat, că s-ar putea, Doamne ferește, la ce e mai rău. Acum mulțumim lui Dumnezeu că e bine. Abia așteptăm, cred că și el abia așteaptă. Ne lipsește mult. Nici nu mai zic, greu. Numai drumuri, numai gânduri. Bine că a fost bine. Mulțumim lui Dumnezeu. Îi dorim multă sănătate. Și este un om foarte, foarte cumsecade. Ne-a vorbit foarte frumos. Chiar am fost la el în cabinet, și nici nu ne așteptam la ce primire am avut”, a mai spus femeia referindu-se la medicul care a ajutat-o,conf. univ. dr. Lucian Eva.
Alături de micul pacient se află și tatăl acestuia. Ionel Gheorghiță a declarat că i-a fost foarte greu în această perioadă. „Gânduri, stresuri, bani, împrumuturi, muncă. M-am simțit foarte bine când am auzit că e bine. M-am simțit foarte rău și îngrijorat. Nu am putut să dorm nici noaptea. Am ajuns la operație și am auzit că e bine, că vorbește. M-am simțit foarte bine și ok. Le este dor și fraților de el și lui, unul de altul. Le dorim multă sănătate și le mulțumim frumos. Dumnezeu să îi ajute să facă tot ce se poate. Am mers cu Domnul tot înainte, nu am știut. Mă gândeam la ce e mai rău, dar tocmai a fost pe invers. Și în ziua operației ne-am rugat la mănăstire”.
Medicii care au reușit să-i redea șansa micului pacient fac parte din echipa managerului Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași, conf. univ. dr. Lucian Eva. Băiatul a ajuns la unitatea medicală ieșeană acuzând un deficit motor parţial la nivelul membrelor inferioare.
„El mai păstra ceva mişcări la nivelul picioarelor. Asta după ce timp de două săptămâni a stat la spitalul din Galaţi pentru investigaţii, unde s-a efectuat şi o biopsie dintr-o leziune tumorală care se extindea de la a 11-a vertebră dorsală, până la nivelul coloanei sacrale. Deci o leziune extrem de întinsă pe aproximativ şapte corpuri vertebrale, ceea ce este enorm. Am întâmpinat şi noi dificultăţi în ceea ce priveşte abordarea acestui caz, pentru că nu este simplu să faci o rezecţie a unei tumori extinse pe atâţia corpi vertebrali la un copil de 13 ani. La vârsta aceasta nu e finalizat procesul de creştere completă a corpului. La nivelul oaselor respective, chiar dacă sunt corpi vertebrali, există nişte nuclee de creştere care pot fi afectate în timpul intervenţiei chirurgicale”, a explicat dr. Lucian Eva.
Medicul a menționat că, în timpul intervenţiei chirurgicale, s-a făcut o rezecţie maximală a leziunii cu păstrarea integrităţii tuturor nervilor cozilor de cal şi a nervilor spinali. „Acest lucru a permis ca postoperator copilul să îşi recapete forţa în picioare, cu şanse mari de a merge în viitorul apropiat. Mai mult decât atât, rezultatul anatomo-patologic a arătat că este o tumoare benignă, ceea ce înseamnă că are şanse mari chiar şi de vindecare acest copil”, a punctat specialistul.
Pentru o recuperare și mai bună, copilul va necesita şi o operaţie de fixare a coloanei, care va fi făcută ulterior tot în cadrul Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi, unde există şi aparatura necesară.
Autor: Isabela Nicolescu
Foto/video: Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași

