Virusul respirator care se răspândeşte cu repeziciune în China a fost diagnosticat și în țara noastră, în județul Bihor, la o pacientă de 67 de ani care nu a călătorit în afara țării. Femeia este internată la Spitalul Clinic Judeţean din Oradea, iar în urma analizelor făcute s-a constatat că este infectată cu metapneumovirus uman (virusul HMPV).
Pacienta este în stare stabilă. Medicii care o au sub supraveghere au respectat un protocol similar celui aplicat într-un caz de COVID și au izolat bolnava. Totodată, autoritățile sanitare din județul Bihor au declanșat o anchetă epidemiologică pentru a vedea care este situația, cum s-a îmbolnăvit femeia și dacă există și alte persoane care au contactat virusul.
Pacienta din Bihor a prezentat primele simptome în 26 decembrie, dar s-a prezentat la spital pe 4 ianuarie, cu fenomene de insuficienţă respiratorie acută, dispnee, tuse productivă, mialgii, artralgii, stare generală alterată. Ea are și alte comorbididăți, astfel că a fost nevoie să se afle sub supravegherea medicilor.
Pacienta a fost internată la Secţia Pneumologie – Terapie acută şi i s-a recoltat exudat faringian, proba fiind analizată în laboratorul spitalului prin metoda PCR – Multiplex – Panel respirator 2.1 plus, unde se detectează acest virus.
Laboratorul SCJUB a informat miercuri, 8 ianuarie, Compartimentul de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul DSP Bihor, în cadrul raportării săptămânale, detecţia Human Metapneumovirus. Tulpina a fost expediată către laboratorul DSP Bihor în data de 8 ianuarie 2025, ora 13.00, iar trimiterea ei către Institutul Cantacuzino Bucureşti (INCDMMC) s-a realizat în cursul dimineţii de joi.
HMPV este un virus care a fost identificat pentru prima dată în 2001, dar în prezent provoacă îngrijorare din cauza creșterii globale a infecţiilor respiratorii în această iarnă. Experții se tem și pentru că nu există încă vaccinuri pentru HMPV. Totuși, specialiștii lucrează la dezvoltarea mai multor vaccinuri, inclusiv a unora care ar putea proteja atât împotriva metapneumovirusului uman, cât şi a virusului respirator sinciţial (VRS).
Spre deosebire de coronavirusul care a provocat pandemia Covid-19 în 2020, HMPV este un virus cunoscut, care face parte din familia Pneumoviridae, alături de virusul respirator sinciţial.
Tipul acesta de virus prezintă risc pentru grupurile vulnerabile. În această categorie intră bebeluşii, persoanele în vârstă şi cele cu un sistem imunitar slăbit și cu alte afecțiuni. De asemenea, are unele caracteristici care îl pot face mai dificil de depistat decât alte virusuri.
Specialiștii au explicat că virusul provoacă simptome asemănătoare răcelii sau gripei: tuse, secreţii nazale, congestie şi dificultăţi de respiraţie. De obicei, oamenii se recuperează în câteva zile. Cu toate acestea, ei atrag atenția că unele infecţii pot fi grave, necesitând spitalizare.
„Depistarea virusului nu este un motiv de alarmare, însă reamintim că e importantă respectarea măsurilor minime de protecţie sanitară împotriva virozelor respiratorii/ gripei”, este mesajul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bihor.
Autor: Isabela Nicolescu
Foto: Pixabay.com
CITEȘTE ȘI: Prescrierea vaccinurilor. Ce categorii de asigurați beneficiază de compensarea medicamentelor imunologice?

