Prognoza meteo indică o răcire accentuată a vremii. De asemenea, se vor înregistra precipitaţii mixte, iar în Transilvania şi Moldova va ninge, iar stratul de zăpadă va atinge 2-6 centrimetri şi izolat 10-12 centimetri. La munte stratul de zăpadă nou depusă va ajunge la 15 centimetri.
Administrația Națională de Meteorologie ( ANM) transmite că, în perioada 18 noiembrie, ora 10.00 – 19 noiembrie, ora 14.00, vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a ţării.
Meteorologii precizează că va ploua în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea unde se vor acumula cantităţi de apă de 20…30 l/mp. În Transilvania şi Moldova vor fi precipitaţii mixte, iar în noaptea de marţi spre miercuri (18/19 noiembrie) va ninge şi local se va depune strat de zăpadă cu grosimi de 2…6 cm şi izolat de 10…12 cm.
La munte, treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă, în special pe creste unde va depăşi 15 cm.
Local și temporar vântul va avea intensificări pe parcursul zilei în estul, sud-estul şi centrul teritoriului, iar noaptea în regiunile sudice, cu rafale în general de 40…60 km/h. ANM punctează că vremea va intra într-un proces de răcire care va continua şi pe parcursul zilei de miercuri (19 noiembrie), când temperaturile maxime se vor situa între 4 şi 11 grade.

