Meteorologii anunță intensificări ale vântului în mai multe regiuni

Meteorologii anunţă intensificări ale vântului în mai multe regiuni până vineri seară. Moldova și nordul Dobrogei se vor afla vineri sub atenţionare cod galben de vânt. În București, temperaturile vor ajunge joi până la 16 grade, iar vineri vor fi 12 – 13 grade.

În intervalul 5 martie, ora 11:00 – 6 martie, ora 20:00 sunt prognozate intensificări ale vântului. Vântul va avea temporar intensificări, cu viteze în general de 40…45 km/h, pe parcursul zilei de joi în nordul şi centrul Moldovei, iar vineri în nord-estul Munteniei şi în sudul Dobrogei. Pe crestele Carpaţilor de Curbură şi Meridionali rafalele vor fi de 60…65 km/h.

Meteorologii au emis o atenţionare cod galben de vânt, valabilă vineri, în intervalul 8.00 – 20.00, în  Moldova şi nordul Dobrogei.

În intervalul menţionat, în Moldova şi în nordul Dobrogei vântul va avea temporar intensificări cu viteze de 50…65 km/h.

Foto: Arhiva Ordinea Zilei

 

Mai multe articole

Știrile zilei