Țelina este o legumă mai puțin iubită, dar în combinațiile potrivite poate sta la baza unor preparate pline de savoare. Rețeta zilei de astăzi este țelină cu ciuperci.
Ingrediente
- patru rădăcini de țelină (mai potrivite, varietatea care se găsește cu frunze, nu rădăcini mari,)
- două cepe
- 200 g ciuperci
- o lingură de făină
- un păhărel de vin,
- două linguri de unt sau untură
- Sare, piper, frunză de dafin

Ciupercile sunt cele care aduc savoare
Mod de preparare
Se curăță rădăcinile de țelină destul de adânc, să nu rămână nimic din coaja fibroasă care le îmbracă. Se taie în două, iar fiecare jumătate se taie în felii groase de un centimetru. Se pun la fiert în apă rece care să le cuprindă bine. Se țin pe foc moderat până încep să se moaie. Se scot și se scurg.
Separat se prăjesc cepele tăiate mărunt în unt sau untură, se adaugă făina, se sting cu vinul amestecat cu apă. Se adaugă sare, piper, frunza de dafin. Sosul se fierbe cam 30 de minute. Când este potrivit de scăzut se strecoară în cratița în care am așezat feliile de țelină, adăugând și ciupercile curățate, tăiate mărunt și înăbușite în unt.
Se potrivește de sare, se acoperă și se fierbe circa 20 de minute. Acest preparat se servește fierbinte
Sursa: Sanda Marin, Carte de bucate, Editura Lider, București 2008
Autor: Ioana Andrei
Foto: Pixabay.com
CITEȘTE ȘI: Rețeta zilei. Budincă de vișine sau cireșe

