Studiul Business Services Comparative Analysis 2025, realizat de Deloitte România pentru Asociația Business Service Leaders (ABSL), evidențiază faptul că țara noastră își consolidează poziția de destinație strategică pentru investițiile în industria serviciilor de afaceri, sector care a generat o valoare adăugată brută de 35,5 miliarde de euro, anul trecut, aproximativ 10% din valoarea adăugată brută totală a economiei locale.
România combină câteva dintre cele mai importante criterii urmărite de investitorii internaționali, precum piața de dimensiune mare, accesul la forță de muncă înalt calificată, competențe lingvistice solide, productivitatea ridicată, costurile competitive și posibilitățile de extindere în numeroase orașe, arată studiul.
Avem cel mai mare bazin de forță de muncă din ECE
România dispune de unul dintre cele mai mari bazine de forță de muncă din Europa Centrală și de Est dintre piețele analizate, cu aproximativ 8,3 milioane de persoane active pe piața muncii, fiind depășită doar de Polonia. În plus, țara noastră ocupă locul al doilea în regiune în ceea ce privește numărul absolvenților și forța de muncă cu studii superioare, asigurând companiilor acces la competențe esențiale pentru operațiuni complexe și servicii specializate. Studiul mai subliniază și tradiția solidă în domeniul limbilor străine, care continuă să reprezinte un avantaj major pentru companiile cu operațiuni internaționale.
Totodată, productivitatea muncii, măsurată prin valoarea economică generată pentru fiecare oră lucrată, situează România printre performerii regiunii. Astfel, cu un scor de 52,1, țara noastră depășește piețe ca Polonia (48,8) și Slovacia (47,6) și se situează la mică distantă de Lituania (54,7) și Portugalia (54,4) și aproape la egalitate cu Cehia (52,4).
Industria serviciilor de afaceri a devenit un sector strategic pentru economia României
„Datele studiului confirmă faptul că industria serviciilor de afaceri a devenit un sector strategic pentru economia României, atât prin dimensiunea sa, cât și prin valoarea pe care o generează. Cei peste 280.000 de profesioniști din industrie nu mai livrează doar servicii de suport, ci contribuie tot mai mult la procese globale de transformare, tehnologie, analiză de date, automatizare și inteligență artificială. Următoarea etapă pentru România este să transforme avantajele pe care le are astăzi într-o poziție competitivă pe termen lung, prin investiții în competențe avansate, educație, infrastructură și printr-un cadru economic predictibil. Avem oportunitatea de a evolua de la o destinație importantă pentru serviciile de afaceri la un hub regional pentru inovație și activități cu valoare adăugată ridicată, iar capacitatea noastră de a valorifica această oportunitate va defini următorii ani ai industriei”, a declarat Adrian Baron, Președintele ABSL România.
În ciuda presiunilor inflaționiste recente, studiul arată că România rămâne una dintre cele mai competitive locații europene din perspectiva costului total de angajare. O comparație a acestui indicator pentru un specialist de nivel mediu în contabilitate din fiecare țară analizată arată că România este una dintre destinațiile cu cele mai reduse costuri, fiind depășită în regiune doar de Bulgaria. La polul opus se află Portugalia, Cehia, Slovacia și Estonia, care înregistrează cele mai ridicate costuri.
România își va menține avantajul competitiv
Simulările realizate până în 2030, care iau în considerare impactul ratelor de inflație prognozate, indică faptul că România își va menține avantajul competitiv și va continua să se numere printre cele mai eficiente piețe europene pentru operarea centrelor de servicii.
Astfel, conform acestei simulări. în 2030, clasamentul țărilor cu cele mai reduse costuri totale de angajare ar urma să fie condus de India, Filipine și Bulgaria, însă România și-ar menține competitivitatea chiar și în contextul unor niveluri mai ridicate ale inflației, clasându-se pe locul șase. La polul opus, cele mai ridicate costuri totale de angajare sunt estimate în Portugalia (locul 13), Cehia (locul 12) și Slovacia (locul 11).
În ceea ce privește extinderea ecosistemului serviciilor de afaceri dincolo de capitală, studiul subliniază potențialul pe care îl oferă România, care dispune de zece orașe cu peste 200.000 de locuitori, fiind a doua țară europeană după Polonia din această perspectivă. De asemenea, alte peste 14 orașe cu populații între 90.000 și 200.000 de locuitori oferă condiții favorabile pentru investiții noi sau extinderi ale operațiunilor existente. Orașe precum Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Brașov, Sibiu, Oradea sau Constanța pun la dispoziția investitorilor un bazin important de forță de muncă, un număr semnificativ de absolvenți ai unor universități puternice, piețe ale muncii mai puțin saturate și costuri operaționale competitive.
„România și-a depășit de mult statutul de destinație bazată exclusiv pe avantajul costurilor. Astăzi, România este o piață matură, capabilă să susțină servicii complexe, activități cu valoare adăugată ridicată și programe de transformare la nivel global. Combinația dintre dimensiunea ecosistemului, accesul la o forță de muncă numeroasă și înalt calificată, dezvoltarea accelerată a orașelor și competitivitatea costurilor continuă să poziționeze România printre cele mai atractive locații pentru investițiile în servicii de afaceri din Europa. Pentru companiile care analizează o nouă investiție, dar și pentru cele deja prezente, România oferă argumente solide pentru creștere și dezvoltare pe termen lung”, a nuanțat Tomas Husner, Lider Global Business Services Advisory, Deloitte România.
România găzduiește în prezent peste 1.000 de centre de servicii și peste 280.000 de angajați, ceea ce o face una dintre cele mai dezvoltate piețe de servicii pentru afaceri din Europa Centrală și de Est. Sectorul reprezintă deja 15,2% din totalul forței de muncă cu studii superioare, confirmând nivelul ridicat de specializare și de maturitate al industriei serviciilor de afaceri. În plus, sectorul local a înregistrat o creștere a ponderii în economie de 9,9% în 2025, confirmând dinamica pozitivă și atractivitatea continuă pentru investiții noi și extinderi ale operațiunilor existente.
Cea de-a doua ediție a studiului Deloitte „Business Services Comparative Analysis” compară zece țări europene și trei piețe asiatice, analizând o gamă largă de indicatori macroeconomici și specifici industriei, precum disponibilitatea forței de muncă, costurile operaționale, productivitatea, inflația, piața imobiliară, granturile și stimulentele pentru investiții, precum și alți factori relevanți pentru mediul de afaceri.

