Recordul nunților de aur. 50 de ani trăiți mână în mână. Poveștile unor familii care au scris istoria vieții – Episodul 4: Ion și Adriana Stoica

Pe Ion și Adriana Stoica i-a adus împreună … Margareta Pîslaru. Cei doi au participat la un spectacol pe care cunoscuta cântăreață l-a susținut la Mizil și, la final, au luat aceeași „rată” (n.r. autobuz) către casă. „Eram tânără, nici 18 ani nu aveam, dar el era „hoț”, fiind cu șase ani mai mare ca mine a știut cum să mă ia, iar, după acea primă întâlnire din autobuz, ne-am tot văzut și la un moment dat m-am pomenit cu el acasă. S-a urcat în autobuzul în care ne cunoscusem, a adormit și a ajuns la Grădiștea, localitatea din care eram eu. ”, povestește doamna.  La rândul său, soțul completează râzând: „Am greșit rata!

Iar acea rată greșită avea să-i aducă împreună pentru totdeauna. Odată ajuns în localitatea Grădiștea, Ion Stoica a început să întrebe pe toți cei pe care îi întâlnea: unde stă fata lui nea Leone?

 „Tatăl meu era operator la cinematograf, fiind cunoscut în comunitate, iar un băiat cu care lucra soțul meu la Uzină, la Mizil, l-a adus la noi și așa m-am pomenit cu el la ușă”, povestește doamna.

CITEȘTE ȘI: Recordul nunților de aur. 50 de ani trăiți mână în mână. Poveștile unor familii care au scris istoria vieții – Episodul 3: Dumitru și Veta Dinu

După o perioadă, lucrurile au evoluat, iar Ion Stoica a venit la Grădiștea împreună cu ai lui pentru a o cere de soție pe cea care îi furase inima.  „La vremea respectivă un astfel de eveniment era foarte important. Părinții mei s-au pregătit, au tăiat un curcan…Și uite că ne-am căsătorit și am întemeiat o familie. Noi nu am fugit, cum au făcut alții, noi am respectat toate datinile”, amintește Adriana Stoica. Soțul nu se poate abține să glumească, subliniind cu un zâmbet ghiduș că ei „au mers încet”.

Căsnicia lor a pornit la drum cu un mare avantaj, deoarece au fost printre cuplurile norocoase care au primit de la părinți tot ce aveau nevoie. Au fost și ei foarte chibzuiți, au strâns bani și la patru ani de la căsătorie au reușit să-și ia un apartament și să se stabilească în Mizil, orașul în care locuiesc și astăzi. „Au venit mama și tata, Dumnezeu să-i ierte, și ne-au cumpărat mobilă și astfel ne-am aranjat toată casa”, povestește Adriana Stoica.

CITEȘTE ȘI: Recordul nunților de aur. 50 de ani trăiți mână în mână. Poveștile unor familii care au scris istoria vieții – Episodul 2: Gheorghe și Maria David

Trei copii și patru nepoți

Soții Stoica au trecut peste 50 de casnicie cu iubire, respect și multă înțelegere. Nu au uitat niciodată să zâmbească

La discuția purtată cu familia Stoica au fost prezente și cele două fiice ale cuplului, alături de copiii lor. „Avem trei copii, băiatul este cel mare, dar nu este aici cu noi pentru că este stabilit în Spania. Avem și patru nepoți, doi sunt aici, iar cei mari, unul de 23 de ani și altul de 18 ani sunt tot în Spania cu tatăl lor.”, precizează Adriana Stoica.

Chiar dacă acum, după mai bine de 50 de ani petrecuți împreună, soții privesc în urmă și zâmbesc atunci când amintesc toate întâmplările trăite, recunosc faptul că nu le-a fost mereu ușor și că de multe ori au fost nevoiți să cedeze fie unul, fie altul pentru ca lucrurile dintre ei să evolueze. „Într-un cuplu este foarte important ca cei doi parteneri să fie răbdători unui cu altul. De asemenea, mai este important să fie iubire și înțelegere, dar și respect. Poți avea cele mai frumoase palate, dacă nu există iubire și respect nu faci nimic.”, subliniază Ion Stoica.

Deși se mai „ciorovăiesc” din când în când, o fac mai mult în glumă, fiind o formă de descărcare a tensiunilor acumulate. Nu-și spun niciodată vorbe grele, iar atunci când trebuie să discute lucruri serioase o fac cu toată responsabilitate.

Toată viața lor a fost clădită pe multă muncă: doamna a lucrat la Relaxa, iar domnul a ieșit la pensie de la uzina din Mizil, acolo unde a fost laborant.

CITEȘTE ȘI: Recordul nunților de aur. 50 de ani trăiți mână în mână. Poveștile unor familii care au scris istoria vieții – Episodul 1: Alexandru și Maria Stan

Astăzi, dinamica dintre cei doi este una bazată foarte mult pe glume, dar și pe onestitate. Soțului îi place să trateze totul cu mult umor, fiind convins că astfel se poate trece mult mai ușor peste orice hop apărut în cale, iar soția este mereu în umbră pentru a tempera lucrurile atunci când trebuie.

Spun la unison că viața lor de acum este una liniștită, deși mai au momente când sunt nemulțumiți de acțiunile celuilalt. Sunt însă chestiuni minore, peste care trec cu ușurință și care nu le tulbură în niciun fel echilibrul din familie. Concluzia celor doi este aceea că „tăcerea e ca mierea, iar respectul și iubirea sunt cele care trebuie să definească orice cuplu!”.

Acest material a fost posibil datorită echipei Asociației C.A.R.a Pensionarilor Mizil. Toate familiile prezentate în acest serial sunt membre ale organizației C.A.R.P. Mizil

Autor: Ștefania Enache
Foto: Ordinea Zilei

CITEȘTE ȘI: Recordul nunților de aur. Comunitatea și-a dat mâna și a sărbătorit 47 de familii din Prahova care au 50 de ani de căsnicie

 

 

 

Mai multe articole

Știrile zilei