Get this Widget

Banalul closet poate salva milioane de vieți

0

Banalul closet de care omul zilelor noastre ar trebui să beneficieze fără nicio problemă reprezintă un lux pentru două miliarde dintre locuitorii planetei. 800 de copii mor zilnic din cauza faptului că dejecțiile celor care nu au toalete ajung, netratate, direct în mediu.

Situația este dramatică și arată cât de fragmentată este această lume în care pentru milioane de oameni o simplă toaletă reprezintă ceva greu de realizat.

E nevoie de reinventarea toaletei

O soluție pentru a diminua acest fenomen îl constituie reinventarea toaletei.

Bill şi Melinda Gates, copreşedinţi ai Fundaţiei Bill & Melinda Gates, atrag atenția în scrisoarea anuală pe care au publicat-o că, deşi toaletele viitorului ar putea să nu fie cea mai ”sexy” invenţie a lumii, ele vor salva milioane de vieţi.

Cei doi amintesc faptul că exportarea soluţiilor sanitare din lumea bogată către zonele sărace ale globului nu reprezintă o soluţie în acest caz deoarece implică sisteme de canalizare a căror construcţie este prea costisitoare şi necesită o cantitate mare de apă.

În urmă cu aproape opt ani, împreună cu Melinda, am provocat inginerii şi oamenii de ştiinţă din toată lumea să reinventeze toaleta. Anul trecut am organizat un târg al toaletelor, la Beijing, unde am avut ocazia să testez personal mai multe toalete de ultimă generaţie”, a declarat fondatorul companiei Microsoft.

În urma implicării în acest proiect, Gates a constatat că foarte multe companii au posibilitatea de a se implica în civilizarea zonelor sărace.

Firmele dețin invenții care întrunesc aproape toate cerințele în cazul toaletelor necesare în regiuni în care sursele de apă lipsesc, iar canalizările reprezintă ceva utopic.

Astfel, au fost inventate toatele care omoară agenţii patogeni, pot ţine pasul cu nevoile din zonele urbane în creştere rapidă şi nu necesită o infrastructură ce implică sisteme de canalizare, surse externe de apă sau surse continue de curent electric.

La ora actuală, Bill Gates investește, prin fundația sa, în mai multe proiecte de Research and Development care au menirea de a face toaletele accesibile celor săraci.

Closetul nu este un lux

La rândul său Melinda Gates, consideră că trebuie implicare mai mare în astfel de proiecte, având în vedere că toaletele viitorului îmbunătăţesc vieţile oamenilor, în special în cazul femeilor şi al fetelor.

Împreună cu Bill am întâlnit femei cu afecţiuni renale cauzate de retenţia urinei în timpul nopţii pentru evitarea drumurilor riscante la infrastructurile publice periculoase. Am întâlnit altele al căror singur loc pentru defecare este în câmp deschis, astfel încât îşi restricţionează aportul de alimente pe tot parcursul zilei şi aşteaptă să se lase întunericul pentru a se uşura într-o intimitate relativă”, a explicat Melinda Gates.

Deși pentru unii un astfel de subiect poate părea greu de abordat, el prezintă o realitate a zilelor noastre în care milioane de oameni trăiesc în condiții greu de imaginat.

În Africa Subsahariană, de exemplu, una din zece fete nu merge la şcoală în perioada menstruaţiei din cauza faptului că unitățile de învățământ nu sunt dotate cu spaţii în care îşi pot schimba sau arunca produsele pentru igienă menstruală. La fel se întâmplă și cu una din patru fete din India.

Melinda Gates trage un semnal de alarmă, spunând foarte clar că “dacă vă pasă şi vreţi ca fetele să meargă la şcoală, participarea economică a femeilor să se extindă, iar acestea să fie protejate de violenţă, atunci trebuie să fim dispuşi să vorbim despre toalete”.

Autor: Victoria Preda
Foto: Pixabay.com

 

Facebook Comments

Share.

Leave A Reply