Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a mandatat, marţi, Adunarea Generală a Acţionarilor STB, să solicite Consiliului de Administraţie al societăţii declanşarea procedurii de insolvenţă. 39 dintre consilierii locali s-a exprimat „pentru”, în timp ce șapte au preferat să se abțină.
În timpul ședinței de la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu a atras atenția că situaţia este atât de gravă, încât poate atrage inclusiv incapacitatea de plată a Primăriei Municipiului Bucureşti.
„La început anului, am cerut conducării STB să discute cu sindicatele şi să vină cu un plan de eficientizare a activităţii, a restrângere a centrelor de cost şi o eficientizare, care să presupună, aşa mi-a fost propus, şi anumite disponibilizări din zona TESA, deci nu a şoferilor şi a muncitorilor, de care este nevoie la STB. Nu s-a întâmplat mare lucru de atunci, până acum. Ştiu că de-abia săptămâna trecută managementul societăţii, împreună cu sindicatele, au creat un plan de reorganizare, dar anul deja a trecut. (..) A fost deja pierdut. Trebuie să plătim datorii din trecut, în special datorate către ANAF. La ANAF, avem 1,5 miliarde datorii, din care 400 de milioane doar penalităţi. Am ajuns la concluzia că nu există suficientă capacitate de reformare structurală, la nivelul STB şi că singura soluţie pentru a eficientiza cât de cât compania şi de a nu mai acumula penalităţi şi de a nu ne fi poprite conturile pentru că am fi ajuns oricum în incapacitate de plată, este insolvenţa. Practic, prin acest proces de insolvenţă putem să protejăm angajaţii, şoferii, vatmanii, muncitorii în special, dar şi alţii angajaţi, ca să nu ne fie poprite conturile”, a explicat edilul general al Capitalei.
Autor: Victoria Preda
Foto: Arhiva Ordinea Zilei
CITEȘTE ȘI: Primarul Capitalei cere insolvenţa STB. Care sunt riscurile majore pentru transportul public din București?

