România va intra într-o amplă campanie de vaccinare împotriva virusului Pestei Micilor Rumegătoare (PMR), planul fiind agreat de Comisia Europeană. Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) anunţă că, într-o primăfază, fermierii din judeţele Constanţa şi Tulcea vor primi 300.000 de doze de vaccin cu titlu gratuit.
S-a decis începerea acestei campanii în cele două județe deoarece se află pe culoarul de tranzit de mărfuri şi animale între Ucraina şi Portul Constanţa, care reprezintă un risc major de pătrundere şi răspândire a virusului PMR, dar şi pe fondul istoricului epidemiologic local.
„În urma acordului de principiu primit de la Comisia Europeană, autorităţile veterinare române elaborează un plan de acţiune detaliat. Documentul va fi transmis oficial spre analiză Grupului de experţi comunitari pentru intervenţii de urgenţă veterinară (EuVet). Ulterior, o echipă de specialişti europeni va sosi în România pentru a definitiva acest plan alături de experţii români, urmând ca măsurile stabilite să fie implementate în cel mai scurt timp posibil”, transmite ANSVSA.
Campania de vaccinare va debuta în judeţele Constanţa şi Tulcea, dat fiind existenţa culoarului de tranzit de mărfuri şi animale între Ucraina şi Portul Constanţa, care reprezintă un risc major de pătrundere şi răspândire a virusului PMR, precum şi istoricul epidemiologic local, în această zonă fiind confirmat primul caz de PMR din România, în iulie 2024.
De asemenea, s-a ţinut cont şi de rolul de barieră naturală al fluviului Dunărea, care funcţionează ca un obstacol geografic pentru limitarea extinderii virusului spre restul ţării, precum şi de concentrarea economică ridicată, regiunea grupând cele mai multe centre de colectare a animalelor destinate pieţelor externe.
„În acest sens, pentru început vor fi oferite 300.000 de doze de vaccin cu titlu gratuit, urmând ca, în etapa a doua, Comisia Europeană să facă demersuri administrative direct către furnizor pentru asigurarea a încă 900.000 de doze, contingentul total ajungând astfel la 1.200.000 de doze oferite gratuit”, precizează ANSVSA.
În paralel cu acţiunile din teren şi procedurile europene, ANSVSA a obţinut un acord de principiu de la autorităţile din ţările arabe pentru renegocierea certificatelor sanitar-veterinare de export, ceea ce oferă o perspectivă favorabilă în vederea reluării rapide a fluxurilor comerciale de animale vii, imediat ce restricţiile europene vor fi ridicate.
Ce este Pesta Micilor Rumegătoare?

Pesta Micilor Rumegătoare (PMR) este o boală virală foarte gravă, care afectează mai multe specii de rumegătoare mici, domestice şi sălbatice, foarte contagioasă şi cu o evoluţie foarte severă, terminată prin exitus în proporţie de 70 %.
Clinic, boala se caracterizează prin evoluţie de la supraacută la subacută, cu manifestări de febră şi tulburări generale, digestive şi respiratorii, iar morfopatologic prin hemoragii, leziuni ulcerative, eroziuni sau necroze pe mucoasele digestive şi respiratorii, în unele cazuri prin pneumonie sau bronhopneumonie.
Refrigerarea şi congelarea conservă virusul care provoacă boala.
PMR a fost semnalată prima dată pe continent, în anul 2018, când a fost diagnosticat primul focar în Bulgaria, în localitatea Bolyarova, aproape de graniţa cu Turcia.
Ce este variola ovină?
Variola ovină este o boală virală gravă care afectează în principal ovinele şi caprinele, cauzată de un virus din familia Poxviridae. Boala are un caracter foarte contagios şi se poate răspândi rapid într-o turmă, ducând la pierderi economice semnificative.
Printre semnele clinice ale variolei ovine/caprine sunt leziunile cutanate. „Acesta este semnul distinctiv al bolii. La ovinele/caprinele infectate apar iniţial mici pete roşii pe piele, care evoluează în papule (băşici solide) şi apoi în vezicule (băşici cu lichid). Aceste leziuni se pot dezvolta ulterior în pustule şi cruste.”, spun specialiștii.
Leziunile cutanate apar de obicei pe cap (în special în jurul botului, nasului şi urechilor, pleoapelor), abdomen, picioare, organele genitale, axile. Alte semne clinice sunt: febra, scăderea apetitului, letargie, lacrimaţie excesivă şi secreţii nazale, inflamaţia ganglionilor limfatici, leziuni la nivelul mucoaselor.
În majoritatea cazurilor, boala durează 3-4 săptămâni, dar animalele pot rămâne slăbite pentru o perioadă mai lungă de timp. Mortalitatea poate varia în funcţie de gravitatea focarului şi de starea generală de sănătate a efectivului de ovine şi caprine.
„Variola ovină/caprină se transmite prin contact direct între animale infectate şi animale sănătoase şi prin contact indirect cu lichidul din conţinutul veziculelor, pustulelor şi prin inhalarea prafului din crustele descuamate. Mediul poate rămâne contaminat pentru o perioadă lungă de timp, astfel încât măsurile de igienă şi biosecuritate sunt esenţiale pentru prevenirea răspândirii bolii, virusul fiind foarte rezistent la uscăciune. ANSVSA va continua să informeze publicul şi crescătorii de animale despre orice evoluţie semnificativă a situaţiei”, atrag atenția specialiştii.
De asemenea, virusul poate fi răspândit şi prin secreţiile nazale, oculare şi orale, leziuni cutanate rupte sau obiecte contaminate (furaje, echipamente).
Autor: Mihai Colț
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

