Beneficiile vaccinării antigripale

Institutul Național de Sănătate Publică ( INSP) recomandă vaccinarea antigripală, subliniind faptul că gripa nu trebuie considerate o afecțiune banală, având în vedere că este o boală infecțioasă foarte contagioasă, cu morbiditate și mortalitate ridicate.

Specialiștii INSP au trecut în revistă beneficiile vaccinării antigripale:

  • prevenirea îmbolnăvirii;
  • diminuarea severității și scurtarea duratei bolii: forme ușoare de scurtă durată (1-2 zile);
  • reducerea semnificativă a spitalizărilor și a deceselor cauzate de gripă și pneumonii;
  • reducerea numărului consultațiilor și a vizitelor la domiciliu;
  • reducerea numărului solicitărilor la serviciile de ambulanță;
  • reducerea numărului de concedii medicale acordate pentru gripă și infecții respiratorii acute;
  • reducerea folosirii antibioticelor.

Reprezentanții institutului amintesc faptul că vaccinarea antigripală este recomandată în fiecare an, vaccinul gripal fiind actualizat anual pentru a fi în concordanță cu tulpinile de virus gripal circulante. Momentul optim pentru începerea vaccinării antigripale este în luna octombrie, circulația gripală fiind intensă în perioada noiembrie – martie.

Vaccinul gripal este compensat pentru anumite categorii populaționale.

Autor: Sofia Filip
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

 

 

 

 

Mai multe articole

Știrile zilei