Concursurile pentru angajații din Senat sunt programate în perioada 9-11 aprilie

Preşedintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, a declarat că, după introducerea cartelelor de acces pentru angajaţii Senatului, efectele sunt benefice, iar oamenii sunt prezenţi la serviciu, oameni care poate înainte nu erau. Concursurile de angajare, în urma reformei din Senat, se vor desfăşura în perioada 9-11 aprilie.

„Cred că astăzi o să primesc un raport din partea Secretarului General cu privire la efectele, până în prezent, pentru că a fost o perioadă de adaptare. Eu, din ceea ce ştiu, are efecte foarte benefice şi cred că vom vedea rezultatele în curând(…). Efectele sunt benefice în  sensul în care oamenii sunt prezenţi la serviciu, oameni care poate înainte nu erau, alţii care îşi doresc să plece din Senat, pentru că probabil nu le convine acest mod de a li se contoriza prezenţa. Până la urmă, scopul acestui sistem a fost acela de a respecta pe cei care îşi fac treaba cu adevărat şi cei care nu doresc să mai facă parte din Senat, să plece” a spus Mircea Abrudean.

Autor: Ioana Galeș
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

Mai multe articole

Știrile zilei