Biserica Ortodoxă îl prăznuiește în ziua de 27 iulie pe Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, care aparține unui grup de sfinți cunoscuți sub numele de Sfinți Doctori fără de arginți. Aceștia sunt sfinți care au vindecat fără a cere plată ‒ lucru neobișnuit în primul mileniu, și chiar (sau mai ales) în ziua de astăzi.
Ce este specific acestor medici din primele veacuri ale creștinismului este că ei, alături de tratamentul și îngrijirea medicală, recomandau bolnavilor să se nevoiască în rugăciune și în pocăință. Pe lângă consultațiile medicale, diferitele vindecări și izgoniri de duhuri necurate, ei răspândeau mai ales învățătura lui Hristos și vegheau necontenit ca toți creștinii convertiți să calce drept, după cuvântul Evangheliei și să nu apostazieze.
Această misiune le-a adus în cele din urmă și moarte martirică.
Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon a trăit în vremea împăratului Maximian Galeriu (286-305 e.n.) și era originar din Nicomidia (oraș în Asia Mică, situat în apropiere de Bizanț și Niceea). S-a născut în anul 284, tatăl său fiind senator la curtea împăratului, (și adept al religiei oficiale) și mamă creștină. Primul sau nume a fost „Pantoleon”, adică „cel în toate puternic ca un leu”.
Mama lui Pantoleon, Evula, îl iubea pe Hristos în taină, numindu-se creștină. Ea îi vorbea fiului său despre împlinirea sufletului și despre tainele credinței. Dar ea a murit, iar copilul a rămas destul de timpuriu în grija tatălui.
Părintele supraviețuitor s-a îngrijit și și-a dat fiul la învățătură lui Eufrosin, renumit medic, iar Pantoleon a ajuns, în timp, la o cunoaștere aprofundată a tainelor medicinei. Atât de mult a ajuns să înveţe, încât însuşi împăratul Maximian i-a remarcat calităţile şi şi-a exprimat intenţia de a-l aduce la palatul său, ca medic particular.
Tânărul medic reia legătura cu religia creștină prin întâlnirea cu preotul Ermolae, creștin care se ascundea în vecinătate din cauza persecuțiilor ordonate de împărat.
Preotul îi povesteste tănărului despre adevăratul Doctor, adevăratul Dumnezeu, Iisus Hristos, care vindecă orice boală prin harul Lui, îi curăţă pe leproşi, opreşte hemoragiile, îi mântuieşte pe cei posedaţi de demoni, vindecă alte boli incurabile.
Iar despre zeii pe care Maximian îi venerează, preotul i-a spus tânărului că nu sunt altceva decât manifestări invocate din fabule mincinoase pe care oamenii le cred. Pantoleon a ascultat cu atenţie spusele preotului, interpretând vorbele acestuia ca fiind adevărate şi drepte, dorind să corecteze necredinţa moştenită de la tatăl său şi să accepte cuvintele credincioasei sale mame, ale cărei învăţături le onora şi le iubea. Se convinge de puterea tămăduitoare a rugăciunii prin scoaterea din ghearele morții a unui copil mușcat de un șarpe veninos și atunci cere să fie botezat, preotul Ermolae oferindu-i această taină şi acordându-i numele de Pantelimon, care se traduce: „cel cu totul milostiv”.
O altă minune săvârşită de Sfântul Pantelimon a fost vindecarea unui orb, căruia, prin harul adevăratului Dumnezeu, şi folosindu-l pe el ca instrument, i-a redat omului vederea.
Sfântul Pantelimon, rămas singur pe lume după moartea părinţilor, a eliberat toţi sclavii, averea familiei a împărţit-o săracilor, iar pentru binefacerile realizate nu primea nicio plată, fiind numit „doctor fără de arginţi”.
Ceilalţi medici din Nicomidia au devenit invidioși, iar pentru că a îngrijit un creștin care fusese chinuit chiar din ordinul împăratului, Maximian ordonă – nu înainte să încerce să îl convingă să se întoarcă la credința în zei- ca acesta să fie supus unor chinuri groaznice, iar mai apoi să-i fie tăiat capul.
Doar că, după fiecare tortură, se vindeca în chip minunat, iar ostaşii trimişi să-i taie capul au exclamat în faţa sa „Roagă-te pentru noi, omule sfânt, ca să ni se ierte păcatele!”. Sfântul Pantelimon i-a îndemnat totuşi să îndeplinească porunca primită de la împărat, călăii au sărutat trupul sfântului, apoi unul dintre ei a luat sabia şi i-a tăiat capul. Se spune că nu a curs sânge, ci lapte, iar măslinul de care a fost legat Sfântul Pantelimon s-a umplut de roade.
Şi pentru ca trupul său să nu fie luat de creştini, acesta a fost ars, însă, mare minune, credincioșii i-au găsit în cenuşă trupul intact și l-au îngropat cu mare cinste, la doar câteva zile de la moartea sa, în anul 303.
Sfântul Pantelimon a rămas, de atunci, ocrotitorul medicilor şi tămăduitor al bolnavilor, moaştele sale au fost cinstite de la bun început de creştini, iar în timpul prigoanelor, acestea au fost păstrate ca odoare de mare preţ.
Creștinii, atât din Răsărit, cât și din Apus îl cinstesc cu mare evlavie, numeroase caterdrale din lumea catolică și lăcașuri de cult ortodoxe fiind închinate Sfântului Mare Mucenic Pantelimon.
Parintele Teofil Pârâianu, vorbind despre Sfântul, spune: „E bună cinstirea pe care i-o aducem unui sfânt prin cuvânt, e bună cinstirea pe care i-o aducem unui sfânt prin gând, e bună cinstirea pe care i-o aducem unui sfânt prin laudele rânduite de Biserică, e bună cinstirea pe care o aducem oricărui sfânt sub îndrumarea Bisericii noastre, dar, iubiți credincioși, cea mai de căpetenie cinstire pe care i-o putem aduce unui sfânt, este să ne asemănăm cu el.
Nu suntem doctori, nu suntem tămăduitori, dar mângâietori putem fi, alinători de suferință cu putere omenească, cu dorința de bine pentru cel care suferă, asta o putem face și noi; și dacă facem cele la măsurile noastre, face și Dumnezeu prin noi, ceea ce nu putem face noi numai prin puterea noastră. Și atunci, iată că suntem și noi pe calea Sfântului Mare Mucenic Pantelimon.”
Autor: Corina Gheorghe
Foto: Ordinea Zilei
