Uniunea Europeană pune o serie de condiții pentru a aproba fuziunea dintre grupul francez de telecomunicaţii Orange SA și operatorul spaniol MasMovil.
Presa internațională scrie că tranzacția estimată la 19 miliarde de dolari va obține aprobarea condiţionată a organismelor europene din domeniul concurenţei. Astfel, Comisia Europeană vrea ca, în cazul acestui amplu proiect din domeniul telecomunicațiilor, operatorul român Digi să poată achiziționa licențele de spectru de la MasMovil, la care se adaugă o opţiune pentru un contract de servicii de roaming naţional cu Orange, scrie AGERPRES.
În luna iulie 2022, Orange şi MasMovil au anunţat un acord pentru o combinare a operaţiunilor din Spania, o fuziune care reduce numărul de operatori de pe piaţa de telefonie foarte competitivă din Spania, de la patru la trei. Noua entitate ar urma să fie un joint venture deţinut în proporţii egale (50-50) cu o valoare combinată de aproape 19 miliarde de dolari şi va fi al doilea mare operator de telecomunicaţii din Spania, după liderul Telefonica.
Anul trecut, în decembrie, Digi a transmis un comunicat în care preciza că a semnat un contract de transfer de spectru cu MasMovil în schimbul unui preţ de 120 de milioane de euro. De asemenea, Digi Spania şi Orange Espagne au încheiat un contract de opţiune, cu o valoare de 20 de milioane de euro, prin care aceasta din urmă acordă Digi Spania opţiunea de a încheia în viitor un contract de servicii de roaming naţional.
Operatorul român Digi s-a extins rapid pe piaţa din Spania, de la debutul operaţiunilor pe această piaţă în 2008. La finele primului semestru al anului trecut, Digi avea peste 5,7 milioane de clienţi în Spania.
Autor: Mihai Colț
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

