Multe dintre cadrele medicale care lucrează în Ploiești fac naveta zilnic de la București. Vin către locul de muncă fie cu trenul, fie cu mașinile personale, făcând un efort uriaș pentru a ajunge la job. Medicii au chiar și un grup pe WhatsApp, care se numește „Navetiștii”, unde fac „schimb de experiență”. În acest context, devine vital pentru administrația locală să găsească soluții pentru a-i încuraja pe acești specialiști să se stabilească în orașul în care activează.
După modelul Bucureștiului, orașul în care Gabriela Firea a implementat un program, în perioada în care era Primar General, prin care a pus la dispoziția cadrelor medicale locuințe de serviciu, și municipalitatea ploieșteană vrea să dezvolte un astfel de proiect.
Primăria Ploiești a primit aviz favorabil de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pentru construția primului bloc de locuințe ANL, destinat specialiștilor din sănătate.
Prin implementarea acestui proiect va fi realizat un bloc de locuințe colective, cu regim de înălțime P+3E, cu 24 de unități locative.
În cadrul ședinței tehnice pregătitoare a Consiliului Tehnico-Economic al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, proiectul „Locuințe pentru tineri, destinate închirierii, Județul Prahova, municipiul Ploiesti, str. Cosminele nr. 11A, specialiști din sănătate” a primit aviz favorabil.
Proiectul este derulat de Municipiul Ploiești prin Programul guvernamental pentru construcția de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, în conformitate cu prevederile Legii nr.152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

