19 martie 2024
3.6 C
București

Medicii Spitalului Clinic Județean de Urgență Galați au realizat primele implanturi de stimulatoare cardiace

Medicina din provincie evoluează tot mai mult, dând posibilitatea bolnavilor de a se trata cât mai aproape de domiciliul lor. Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați a realizat, marți, primele implanturi de stimulatoare cardiace.

Intervențiile medicale au fost efectuate de o echipă mixtă, formată din specialiști de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați și de la Institutul de Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș. Echipa a fost condusă de către prof. dr. Dan Dobreanu, coordonatorul Programului Național de Implant Stimulatoare și Defibrilatoare Cardiace.

Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați, a declarat că Galațiul s-a transformat într-un centru regional pentru montarea stimulatoarelor cardiace. În acest moment, Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați este singura unitate medicală din zonă unde se pot realiza astfel de proceduri.

Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați a achiziționat, cu fonduri de la Consiliul Județean, stimulatoare cardiace de ultimă generație compatibile RMN.Această procedură medicală este gratuită pentru pacienți, deoarece Consiliul Județean va suporta costurile dispozitivelor medicale până la sfârșitul acestui an”, a mai spus Costel Fotea.

Stimulatoarele cardiace sunt dispozitive medicale care salvează viața pacienților cu probleme de ritm cardiac. Pentru acești bolnavi nu există altă soluție, nu există un medicament care să trateze această afecțiune. Singura șansă este montarea unor stimulatoare cardiace.

Unitatea medicală va demara procedurile de acces în Programul Național de Implant Stimulatoare și Defibrilatoare Cardiace, astfel încât dispozitivele medicale să fie decontate prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Autor: Sofia Filip
Foto: Consiliul Județean Galați

 

 

- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

Știrile zilei