Get this Widget

Medicul Horaţiu Suciu a efectuat cel de-al patrulea transplant de cord din România din acest an

0

Medicul Horațiu Suciu, șeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă de Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) Târgu Mureş, a efectuat săptămâna trecută cel de-al patrulea transplant de cord din România din acest an. Operația a fost suportată de un pacient de 38 de ani din Arad.

În decursul acestei zile, am efectuat un transplant cardiac la un pacient de 38 de ani din judeţul Arad cu un istoric medical destul de încărcat. Pacient operat acum trei ani într-un alt centru din România, când s-a efectuat o intervenţie chirurgicală cardiacă, în continuare pacientul dezvoltând o insuficienţă cardiacă şi o cardiomiopatie dialtativă, care l-a dus într-o situaţie limită, foarte gravă, era la limita resurselor terapeutice şi fizice ale organismului. A fost o ocazie importantă că a apărut acest cord, care a fost prelevat la Cluj, de la o pacientă în vârstă de 43 de ani, aflată în moarte cerebrală, în urma unui anevrism cerebral rupt. Pacienta se afla la Clinica de Neurochirurgie din Cluj-Napoca de unde a fost prelevat cordul în cursul acestei dimineţi. Cordul a ajuns pe calea aerului, cu un elicopter SMURD în jurul orei 10,00. Intervenţia a decurs fără incidente deosebite (…) Sunt intervenţii lungi, laborioase. Chirurgia de transplant este o chirurgie de înaltă performanţă. Din păcate, IUBCvT Târgu Mureş este singurul centru în care se efectuează transplant cardiac. Este al patrulea transplant, ceea ce pentru clinică e un număr relativ bun, dar pentru ţară este total insuficient“, a declarat dr. Horaţiu Suciu.

Intervenția chirurgicală a durat destul de mult, în jur de zece ore, de la pregătirea pacientului până la transplantul propriu-zis, întrucât pacientul care a beneficiat de această inimă a mai fost operat odată pe cord deschis, la o clinică din ţară, fapt ce a complicat situaţia.

Întotdeauna pacienţii care au fost supuşi unor intervenţii chirurgicale cardiace, fiind vorba despre o reintervenţie, toate manevrele sunt mult mai dificile şi toate riscurile chirurgicale, şi nu numai, sunt mult mai mari decât la un pacient care se află la prima intervenţie. De aceea şi hemostaza a fost mai laborioasă şi pacientul a fost supus unei circulaţii de a sistare prelungită. În acest moment, situaţie este stabilă şi sperăm să se menţină în continuare. Deşi pentru orice pacient aflat în ziua zero a unei intervenţiei chirurgicale orice evoluţie este posibilă, dar noi suntem optimişti pacientul era la limita resurselor biologice şi acest transplant a venit ca o intervenţie salvatoare de viaţă“, a precizat şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară a IUBCvT Târgu Mureş.

La realizarea celui de-al patrulea transplant de cord din România a colaborat o echipă formată din şapte doctori.

Am fost o întreagă echipă – nu toţi erau de gardă, doar unul era de gardă, la un moment dat erau 7 medici în sală. Mă bucur că avem o echipă care este prezentă când e nevoie. Nu vorbim despre recompense, lucrurile se fac din entuziasm, din orgoliu profesional şi din dorinţa de ajuta pacienţii aflaţi în suferinţă şi acesta este cel mai important“, a conchis dr. Horaţiu Suciu.

Odată cu anunțul legat de intervenția de săptămâna trecută, medicul Horațiu Suciu a tras un semnat de alarmă, menționând că, pe lista de aşteptare a IUBCvT Târgu Mureş se află 30 de pacienţi care “în acest moment trebuie transplantaţi, azi sau mâine“. “Dacă vorbim de ţară, sunt foarte mulţi şi, din păcate, mulţi dintre ei nedepistaţi (…) În continuare pacienţii nu sunt diagnosticaţi la timp, nu sunt monitorizaţi şi trataţi cum trebuie astfel mulţi dintre ei nu ajung la indicaţia de transplant. De altfel şi donatorii sunt mult prea puţini, partea de donare de organe este prea mică. Există un dezinteres de ambele părţi, atât pe partea identificării donatorilor şi tot ceea ce urmează, inclusiv acordul familiilor, fiindcă şi aici se observă o scădere a dorinţei de a dona, şi un dezinteres din partea corpului medical şi în special a cardiologilor, care trebuie să identifice pacienţii cu insuficienţă cardiacă şi să îi îndrepte spre centrele care fac transplant“, a susţinut Horaţiu Suciu.

Medicii Institutului de Urgenţă de Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) Târgu Mureş au realizat primul transplant de cord de anul acesta, din România. De asemenea, la jumătatea acestui an, dr. Horaţiu Suciu a realizat un transplant de cord la un adolescent în vârstă de 15 ani. Organul a fost prelevat de la alt copil, de 14 ani, din Oradea, victimă a unui accident rutier.

Autor: Isabela Nicolescu
Foto: Institutul de Urgenţă de Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) Târgu Mureş
Facebook Comments

Share.

Leave A Reply